Ultimul Editorial al lui Octavian Paler

Cotidianul a publicat ultimul editorial al lui Octavian Paler inainte ca acesta sa moara ieri:

"Un pericol ignorat

Exprim aici nu o certitudine, ci o teama. Ne asteapta surprize urite?

Julien Green se referea la Germania nazista cind a remarcat in „Jurnalul“ sau: „Nimic nu-i mai plicticos decit o dictatura. Toata lumea in uniforma si in cadenta!“ Dar nici dictatura comunista n-a fost mai „distractiva“. Aceleasi ipocrizii, aceleasi lasitati, aceleasi potemkiniade si, mai ales, aceeasi frica, baza psihilogica a oricarei dictaturi. Cei mai in virsta pot confirma, insa, ca a existat si ceva care se impotrivea „plictiselii“: convingerea ca, sub ea, exista o presimtire a unei solidaritati negative, datorita careia nu eram, de fapt, singuri nici cind eram singuri.

„Democratia“ dubioasa de azi (cu autoritatea tuturor institutiilor compromisa!) nu e deloc plicticoasa. Produce scandaluri zilnic si, uneori, chiar de mai multe ori pe zi, cu ajutorul televiziunilor, interesate doar de rating. In schimb, despre ce solidaritate mai putem vorbi? Despre ce ideal comun? Despre ce asteptare a tuturor? Am vazut batrini ofiliti de mizerie, inghesuindu-se sa-l „atinga“ pe Basescu. Ce-i facea sa fie atit de sensibili la demagogie? Sa fie la noi lehamitea atit de aproape de nevoia de mesianism? Am vazut tineri pentru care a fi cineva „cool“ tine loc de ideal national. Si cum sa-mi explic usurinta cu care flecarim pe teme grave? Oare nu ne putem ridica nici in momentele de cumpana deasupra defectului de a nu lua aproape nimic in serios? Chiar nu ne dam seama ce poate iesi din „razboiul civil psihologic“care sfisie azi Romania?

Pe unii precum Boc sau pe unul precum Stolojan ii inteleg. Fara Basescu, ar fi, politiceste, niste nimeni. Ii inteleg si pe cei care joaca acum cartea anti-Basescu. Se tem pentru carierele lor. Dar noi care sustinem ca am vrea sa traim intr-o Romanie normala, ce scuza avem?

Nu sint nici eu deloc incintat de cum arata actualul Parlament care include, pe linga oameni onorabili, nu putine nulitati si persoane banuite de coruptie sau disponibile. E aiuritor, totusi, sa-l auzi pe pedistul Radu Berceanu facind insistent la televizor, pentru a-i trage o limba lui Basescu, teoria ca „nu orice majoritate are dreptate“. Sigur, si eu stiu ca Hitler a ajuns la putere prin vointa suverana a poporului german. In plus, cred ca pasul facut de Parlament prin suspendarea lui Basescu a fost pripit. Dar daca „majoritatea nu are intotdeauna dreptate“, ce autoritate mai au legile votate in Parlament? Si, de vreme ce sint invitat de un personaj (care ar fi vrut sa ajunga presedintele Senatului!) sa nu tin cont de „autoritatea majoritatii“, nu sint inivitat, implicit, sa ma indrept spre anarhie? In fond, ce ar vrea garda pretoriana a lui Basescu batind moneda pe ceea ce ea numeste „despotismul“ Parlamentului? Ar vrea sa ne intoarcem in 1938, cind Carol al II-lea a abolit regimul parlamentar?

Iata, deci, care e teama mea. Retorica de care face uz acum Basescu: acuzarea intregii clase politice, „mesianizarea“ sa, cu un tot mai pronuntat iz fascistoid, aminteste de cea care a dus la ascensiunea extremei drepte in Romania interbelica. Las la o parte ridicolul pretentiei lui Basescu, ca el ar fi altfel decit ceilalti politicieni, ca el ar fi, vezi Doamne, un misionar al anticoruptiei si ca el n-ar proveni, in linie directa (cum provine!) din „sistemul ticalosit“. Ma marginesc sa spun doar atit: ca inflamarea demagogiei populiste intr-o atmosfera plina de materii inflamabile e un joc, iresponsabil, cu focul. Ea poate activa, din cauza mizeriei, derutelor, frustrarilor si exasperarilor, riscuri grave. Incit, daca va mai invirti flasneta populismului, Traian Basescu ameninta sa devina un pericol mult mai mare decit a fost pina acum."

Eu sunt de acord cu cele de mai sus si jos palaria ca in toata aceasta isterie demagogica din toata mass-media cineva a scris asa ceva.