Dan Nita: mai 2007

Ati observat cam ce se intampla in aceasta "campanie electorala" ? In loc sa se discute in principal despre faptul daca presedintele a incalcat sau nu Constitutia in punctele semnalate de Parlament s-a ajuns la o balacareala generala. Ma gandesc ca prefera si unii si altii acest lucru deoarece se simt cu musca pe caciula ambele tabere si nu ar dori sa explice punct cu punct acuzatiile.

Oricum, eu ma gandesc ca ar fi bine sa recapitulam cam despre ce trebuie sa votam, asa ca pun mai jos cele 19 capete de acuzare + avizul consultativ al Curtii Constitutionale. Trebuie spus ca am avut dificultati sa gasesc textul propunerii parlamentare de suspendare - l-am gasit pana la urma pe site-ul PSD. Raspunsul Curtii este de pe site-ul Curtii Constitutionale.

PROPUNERE DE SUSPENDARE din funcţie a Preşedintelui României, Traian BĂSESCU
Postat la 2007-02-12

Stimate Domnule Preşedinte al Senatului,

Nicolae VĂCĂROIU,

Stimate Domnule Preşedinte al Camerei Deputaţilor,

Bogdan OLTEANU,

Subsemnaţii deputaţi şi senatori menţionaţi în Anexă, cu semnăturile lor personale, în baza prevederilor art. 95 din Constituţie formulează următoarea

PROPUNERE DE SUSPENDARE

din funcţie a Preşedintelui României, Traian BĂSESCU

Introducere

Democraţia şi statul de drept se află într-o mare primejdie în România. Cele trei puteri fundamentale ale statului – legislativă, executivă şi judecătorească – sunt ameninţate de riscul unui blocaj instituţional, înregistrând disfuncţiuni grave în activitatea lor. Societatea românească este bulversată de atmosfera de ostilitate aproape generală care s-a creat între autorităţile publice, de permanentele conflicte, scenarii, scandaluri care agresează cetăţeanul român.

După doi ani de exercitare a mandatului de Preşedinte al României, domnul Traian Băsescu demonstrează că nu se poate încadra în parametrii constituţionali ai funcţiei de şef de stat. În aceşti doi ani, am asistat, de la cel ce a jurat să respecte Constituţia, la repetate încălcări ale prerogativelor sale, ale rolului Preşedintelui de mediator între puterile statului în vederea asigurării bunei funcţionări a autorităţilor publice, la abuzuri şi încălcări grave ale Constituţiei, la acte de sfidare şi denigrare a instituţiilor fundamentale ale statului.

Convinşi că prin această conduită Preşedintele pune în primejdie buna funcţionare a statului, ne vedem nevoiţi să solicităm Parlamentului, în conformitate cu prevederile art. 95 din Constituţie, suspendarea din funcţia de Preşedinte al României a domnului Traian Băsescu.

Menţionăm că potrivit prevederilor textului constituţional invocat „în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituţiei, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale”.

1. Preşedintele Traian Băsescu şi-a început mandatul său prin manifestarea repetată a unor tendinţe clare de conducere autoritară, cu depăşirea gravă a limitelor constituţionale, comportament incompatibil cu rolul unui şef al unui stat de drept, bazat pe principiile democraţiei pluraliste, cu spiritul şi principiile Constituţiei României, în primul rând, cu prevederile art. 80 din Legea fundamentală.

Menţionăm, de la început, că motivele care ne-au determinat să iniţiem acest demers constituţional sunt fapte concrete grave de încălcare a Constituţiei, care au perturbat bunul mers al activităţii autorităţilor publice fundamentale ale statului, Parlamentului, a Guvernului, a justiţiei, a altor instituţii publice, au discreditat autoritatea acestora, au afectat prestigiul internaţional al ţării.

Rolul esenţial al Preşedintelui României este acela de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice şi de a exercita, în acest scop, funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Preşedintele Traian Băsescu a demonstrat, însă, prin întreaga sa activitate, prin acţiunile sale concrete desfăşurate în timpul celor doi ani de exercitare a mandatului, că are o viziune particulară şi discreţionară asupra înaltei funcţii ce i s-a încredinţat, că interpretează greşit prevederile Constituţiei şi ale legilor ţării, aplicându-le după bunul său plac, refuzând, pur şi simplu, să se poziţioneze în cadrul principiilor de funcţionare a statului de drept.

2. Frecventele declaraţii ale domnului Traian Băsescu nu fac decât să probeze numeroasele fapte concrete de încălcare a Constituţiei şi o conduită publică, manifestată cu intenţie, în afara cadrului constituţional.

Dacă textul constituţional menţionat îl obligă să vegheze la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice şi să exercite funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, atunci şeful statului trebuie să asigure, în primul rând, cadrul de manifestare a statului de drept, separaţia şi echilibrul puterilor în stat. Domnul Traian Băsescu a provocat constant crize în raporturile dintre şeful statului şi principalele autorităţi publice, le-a încălcat şi nesocotit competenţele, le-a denigrat activitatea, discreditându-le autoritatea şi credibilitatea, a întreţinut în permanenţă o atmosferă de instabilitate şi conflict.

Mai grav este că, în afara acestei atitudini distructive la adresa principalelor autorităţi publice, cu efecte negative în funcţionarea acestora, în funcţionarea statului, Preşedintele Traian Băsescu a desfăşurat o adevărată campanie de aţâţare a societăţii civile împotriva autorităţilor publice, în loc să fie un mediator între segmentele societăţii civile şi autorităţi.

De asemenea, declaraţiile defăimătoare şi calificativele, de multe ori jignitoare, la adresa unor instituţii sau oameni, care duc la producerea unor consecinţe asupra acestora, influenţarea unor decizii ori a opiniei publice împotriva unor instituţii, nu numai că sunt inadecvate şi inacceptabile pentru un şef de stat, într-un sistem constituţional democratic, dar constituie şi încălcări grave ale Constituţiei, în sensul alin. (1) al art. 95 din Constituţie.

3. Declaraţiile domnului Traian Băsescu, care denotă un comportament neconstituţional, nu intră în sfera imunităţii de opinie, reglementată de art. 84 alin. (2), coroborat cu art. 72 alin. (1) din Constituţie.

Astfel, pe de o parte, aceste declaraţii nu reprezintă opinii politice exprimate în exercitarea mandatului, iar pe de altă parte, procedura suspendării, prevăzută de art. 95 din Constituţie nu presupune angajarea unei răspunderi juridice.

De vreme ce, Preşedintele României jură să respecte Constituţia este de la sine înţeles că respectarea Constituţiei trebuie realizată de către Preşedinte şi prin opiniile politice exprimate.

De aici, rezultă, odată în plus, că Preşedintele României nu se poate prevala de imunitatea de opinie şi de dreptul fundamental reglementat de art. 30 din Constituţie, atunci când promovează, prin comportamentul său politic o stare de neconstituţionalitate.

Este de observat că art. 84 alin. (2) precizează că prevederile art. 72 alin. (1) „se aplică în mod corespunzător”, ceea ce înseamnă că se aplică ţinându-se seama de specificul funcţiei de parlamentar şi, respectiv, de specificul funcţiei de Preşedinte al României. În timp ce parlamentarii exprimă opinii în nume personal, care nu reprezintă poziţia Camerei din care fac parte, Preşedintele României, care este o autoritate publică, exprimă opinii în numele autorităţii.

4. În ceea ce priveşte definirea noţiunii de „fapte grave” considerăm că acestea se referă la „acte sau acţiuni concrete” ale Preşedintelui României, adică la faptele juridice sau de ordin politic, precum şi orice fapte direct materiale, cum ar fi: intervenţii pentru a influenţa anumite măsuri în plan economic sau administrativ, blocarea circuitului unui document, ascunderea unui document, acordarea unei audienţe, participarea fără drept la o şedinţă de Guvern, etc., prin care se încalcă principii sau prevederi constituţionale.

În lumina celor precizate mai sus, în „sfera faptelor grave”, sub modalitatea „acţiunilor concrete”, vor intra şi „opiniile politice” prin care se justifică o exercitare a mandatului contrar Constituţiei, declaraţii şi atacuri, dincolo de litera Constituţiei, la adresa altor autorităţi publice sau la adresa legilor.

5. Pentru aprecierea gravităţii faptelor imputate Preşedintelui, a încălcărilor Constituţiei pe care le vom prezenta, considerăm că aceasta derivă, în primul rând, chiar din calitatea specială a autorului lor, din importanţa şi autoritatea funcţiei sale. „Întâiului Stătător al Ţării”, nu i se poate admite nici o abatere de la lege. În cazul său nu poţi aprecia că încălcarea Constituţiei nu a prezentat un pericol. Şeful statului trebuie să fie un model, întrucât greşelile lui pot constitui exemple negative de urmat.

Pe de altă parte, în cazul fiecăreia dintre faptele prezentate se poate demonstra că acestea au avut consecinţe grave: afectarea credibilităţii unor instituţii de stat sau a unor demnitari publici; crearea unor stări de tensiune între instituţiile statului şi în cadrul acestora; blocaje instituţionale, scăderea eficienţei şi randamentului activităţii unor instituţii; pierderea încrederii cetăţeanului în autorităţi; îndepărtarea de problemele reale ale ţării şi ale cetăţenilor; conturarea unei imagini externe negative a autorităţilor statului şi a statului român în ansamblul său.

Ceea ce conferă, însă, o gravitate deosebită atitudinii şi acţiunii prezidenţiale a domnului Traian Băsescu este repetarea faptelor sale abuzive, neconstituţionala sa conduită permanentă care demonstrează o atitudine iremediabilă, o stare funciară a omului Traian Băsescu.

T A B L O U L

celor mai grave fapte săvârşite de Preşedintele Traian Băsescu prin care a încălcat prevederile Constituţiei şi care justifică demararea procedurilor constituţionale pentru suspendarea sa din funcţie.

CAPITOLUL I - Încălcarea principiilor statului de drept, a principiului democraţiei şi pluralismului politic, nesocotirea rolului Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, şi încălcarea dispoziţiilor Constituţiei care reglementează raporturile Preşedintelui României cu Parlamentul.

În raport cu titlul prezentului capitol, domnul Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României, a săvârşit următoarele fapte grave prin care a încălcat în mod repetat Constituţia României.

1. Încălcarea articolelor 1 alin. (3), art. 8, art. 80 alin. (2), art. 82 alin. (2) şi art. 84 alin. (1) din Constituţie.

Potrivit prevederilor constituţionale evocate, pluralismul politic este o condiţie şi o garanţie a democraţiei constituţionale, reprezentând o valoarea supremă. Partidele politice contribuie la definirea şi exprimarea voinţei politice a cetăţenilor, respectând suveranitatea naţională, integritatea teritorială, ordinea de drept şi principiile democraţiei.

Preşedintele României a nesocotit sau a sfidat în cei doi ani de mandat, acest principiu, încălcând dispoziţiile constituţionale care-i cereau neutralitate şi echidistanţă faţă de partidele politice, ca expresie firească a rolului Preşedintelui de mediator, consacrat de Constituţie.

În perioada celor doi ani de mandat, Preşedintele României a refuzat sau a neglijat să organizeze consultări cu partidele politice atunci când au existat momente tensionate sau chiar de criză care impuneau acţiuni de mediere, de consultare cu partidele parlamentare şi de conjugare a eforturilor pentru realizarea unor obiective naţionale.

După numeroase critici şi proteste venite şi din partea opoziţiei, dar şi a mass-media, Traian Băsescu a organizat, în pripă, două consultări cu partidele parlamentare care au fost pur formale, pe teme neimportante şi fără finalitate.

În această perioadă, Preşedintele României, domnul Traian Băsescu a manifestat dispreţ şi aroganţă faţă de partidele politice, indiferent că acestea erau din opoziţie sau de la putere, cu excepţia propriului său partid, Partidul Democrat, pe care-l protejează, susţine şi conduce în mod vizibil. Faptul că Domnul Traian Băsescu acţionează pe scena politică a ţării ca preşedintele de facto al PD, este recunoscut şi criticat public nu numai de către partidele de opoziţie sau de reprezentanţii societăţii civile, ci chiar şi de aliatul P.D.-ului, respectiv PNL, cu care formează Alianţa de la guvernare.

Tratamentul neconstituţional aplicat partidelor din opoziţie, în sensul denigrării şi etichetării constante, atât a partidelor ca entităţi politice, cât şi a liderilor acestora, a fost extins, încă din februarie 2005, şi la PNL, aflat la guvernare.

Încă din primăvara anului 2005, Preşedintele României a săvârşit fapte grave demarând acţiuni şi exprimând opinii publice care urmăreau realizarea fuziunii dintre Partidul Naţional Liberal şi Partidul Democrat sub pretextul aşezării vieţii politice româneşti. Această solicitare, precum şi acţiunile întreprinse constituie o încălcare flagrantă a Constituţiei din partea Preşedintelui României, având în vedere rolul său de mediator neutru şi imparţial.

După refuzul PNL-ului de a accepta fuziunea cu PD, Preşedintele României a atacat constant Partidul Naţional Liberal şi pe preşedintele acestuia, care este şi Primul-ministru al Guvernului României, provocând crizele şi blocajele cunoscute în viaţa publică şi în guvernarea ţării.

Preşedintele Traian Băsescu, a acţionat în mod direct pentru atragerea Partidului Conservator la guvernare, dar, ulterior, la scurt timp, a catalogat acest partid ca fiind unul imoral, considerând-ul “soluţia imorală a guvernării”, iar, în final, după retragerea acestuia de la guvernare, i-a adus acuzaţii grave, de apartenenţă la grupuri de interese.

De un tratament constant negativ, susţinut de acuze şi etichete grave în cei doi ani de mandat, au avut parte partidele de opoziţie, respectiv PSD şi PRM.

În acest sens, Partidul Social Democrat a fost atacat, în mod repetat, de Preşedintele României în funcţiune, atât în ceea ce priveşte acţiunile întreprinse, cât şi prin organele, structurile sau liderii politici, pe care i-a denigrat, calomniat şi jignit în mod public.

Astfel PSD-ul a fost acuzat nedemn şi incorect de blocajele din Parlament, de steguleţele primite de România din partea Uniunii Europene, de nereuşitele actului de guvernare sau de imposibilitatea adoptării unor proiecte de legi în Parlament etc.; ca să nu mai vorbim de atacurile incalificabile ale Preşedintelui Traian Băsescu la adresa liderilor PSD, începând cu preşedintele partidului, etichetări făcute, nu de către un competitor politic, ci de către Preşedintele României în funcţiune.

De acelaşi tratament sau poate chiar mai aspru s-a bucurat şi Partidul România Mare şi liderii acestuia. În acest sens, cu diverse ocazii, Preşedintele României a catalogat Partidul România Mare ca fiind un partid ataşat valorilor perioadei trecute şi că este un puternic susţinător al fostei securităţi.

Toate aceste fapte, acţiuni sau opinii exprimate de Preşedintele României în relaţia cu partidele politice sau cu liderii acestora, evocate în mod succint, au semnificaţia unor fapte grave în sensul alin. (1) al art. 95 din Constituţie, fapte care demonstrează partizanatul politic promovat de Preşedinte şi abandonarea rolului său de mediator neutru şi imparţial.

2. Încălcarea prevederilor art. 103 alin. (1) din Constituţie.

Preşedintele Traian Băsescu şi-a început mandatul prezidenţial cu o încălcare gravă a prevederilor art. 103 din Constituţie, potrivit cărora „(1)Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament”.

Domnul Traian Băsescu a făcut însă, nominalizarea publică a domnului Călin Popescu Tăriceanu drept candidat pentru funcţia de Prim-ministru, înainte de a iniţia consultările obligatorii cu partidele parlamentare.

Este evident că, potrivit textului constituţional menţionat, Preşedintele avea obligaţia să consulte partidele reprezentate în Parlament anterior desemnării candidatului la funcţia de Prim-ministru şi anunţării sale publice. Procedând diametral opus, Preşedintele a greşit, în primul rând, pentru că a dus în derizoriu instituţia constituţională, a consultării partidelor politice reprezentate în Parlament, încălcând astfel grav Constituţia, implicit voinţa politică a cetăţenilor României exprimată la alegerile parlamentare din noiembrie 2004.

În al doilea rând, Preşedintele a greşit în mod grav întrucât s-a implicat activ, substituindu-se candidatului la funcţia de Prim-ministru şi partidelor parlamentare prin manevre de culise, în constituirea coaliţiei de guvernământ formată din Alianţa D.A, UDMR şi PC, pe care ulterior a torpilat-o determinând Partidul Conservator să se retragă de la Guvernare. În felul acesta Preşedintele a deturnat voinţa electoratului exprimată prin votul din luna noiembrie 2004, lucru pe care l-a recunoscut şi Domnia sa, în interviul televizat la emisiunea „Pro Vest” din 4 februarie 2007.

Gravitatea faptelor Preşedintelui poate fi analizată sub două aspecte:

a) Potrivit prevederilor art. 2 din Constituţie suveranitatea naţională aparţine poporului român care o exercită prin organele sale reprezentative constituite prin alegeri libere. Nici un grup şi nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu. Or, Preşedintele României proaspăt ales, a confiscat suveranitatea poporului şi a schimbat voinţa acestuia exprimată prin sufragiul universal din noiembrie 2004. La acele alegeri PSD a obţinut pe listele electorale cu care s-a prezentat în alegeri 36,61 % voturi la Camera Deputaţilor şi 37,13 % voturi la Senat. În raport cu acest scor electoral Preşedintele era obligat să înceapă consultările cu PSD.

b) Sub un alt aspect, domnul Traian Băsescu a creat prin manevrele sale politicianiste un precedent periculos care va încuraja orice alt Preşedinte să interpreteze cum doreşte Constituţia şi rezultatul alegerilor şi să formeze Guvernul după placul său şi nu după voinţa poporului.

3. Încălcarea principiului autonomiei parlamentare şi a prevederilor art. 64 din Constituţie.

Potrivit textului şi principiului evocat, organizarea şi funcţionarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu, iar fiecare Cameră îşi alege preşedintele pe întreaga durată a mandatului acesteia.

Sfidând Constituţia ţării, precum şi instituţia Parlamentului, la puţine zile după instalarea Guvernului Tăriceanu, domnul Traian Băsescu a solicitat majorităţii parlamentare, create de el, revocarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului.

Domnia sa nu s-a limitat doar la exprimarea unor opinii politice în acest sens, dar a şi solicitat grupurilor parlamentare ale coaliţiei majoritare să modifice regulamentele celor două Camere şi să introducă prevederi privind posibilitatea revocării preşedinţilor, dincolo de litera şi spiritul Constituţiei.

Această acţiune solicitată de Preşedintele României a fost urmată de membrii coaliţiei majoritare, prin promovarea modificărilor indicate de Preşedinte la Regulament, iar opoziţia formulată de unul dintre partidele arcului guvernamental, respectiv Partidul Conservator, a atras acuze grave din partea Preşedintelui concretizate în ameninţarea cu excluderea din coaliţia guvernamentală.

Demersurile Preşedintelui României nu s-au oprit la nivelul unor păreri sau opinii politice singulare, chiar şi critice, la adresa Parlamentului sau a preşedinţilor Camerelor, ci s-au materializat într-un complex de acţiuni, îndemnuri, soluţii, diligenţe şi chiar ameninţări pentru realizarea revocării. Prin aceste demersuri în care s-a implicat direct, efectiv şi public, Preşedintele României a determinat practic, blocarea Parlamentului timp de două sesiuni parlamentare, din februarie până în noiembrie 2005, cu dezbateri sterile, în afara cadrului regulamentar şi cu adoptarea unor soluţii neconstituţionale, într-o atmosferă de totală adversitate.

În afara acestui aspect, care demonstrează gravele urmări ale acţiunii Preşedintelui, trebuie subliniat şi faptul că atmosfera de tensiune, neîncredere şi adversitate, şi-a pus amprenta nu numai asupra modului în care s-a derulat activitatea Parlamentului, în primele două sesiuni, dar şi asupra raporturilor acestuia cu Executivul.

Implicarea Preşedintelui României nu poate fi considerată ca fiind o simplă exprimare de opinii politice, întrucât însăşi Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr. 53 din 28 ianuarie 2005, precizează următoarele: “părerile sau propunerile privind modul cum acţionează ori ar trebui să acţioneze o anumită autoritate publică sau structurile acesteia, chiar critice fiind, nu declanşează blocaje instituţionale, dacă nu sunt urmate de acţiuni sau inacţiuni de natură să împiedice îndeplinirea atribuţiilor constituţionale ale acestor autorităţi”.

Soluţiile lansate de Preşedintele României de schimbare a preşedinţilor celor două Camere prin voinţa exclusivă a majorităţii, materializată în regulamentele adoptate de Senat prin Hotărârea Nr. 28 din 24.10.2005 şi Camera Deputaţilor prin Hotărârea Nr. 34 din 25.10.2005, au fost infirmate de Curtea Constituţională prin Deciziile nr. 601 şi 602 din 14.11.2005, care le-a declarat neconstituţionale.

Decizia de neconstituţionalitate vizează nu numai textele regulamentelor în materialitatea lor, dar îi plasează şi pe iniţiatori şi susţinătorii acestor teze, respectiv Preşedintele României şi majoritatea parlamentară, în afara textelor constituţionale.

4. Încălcarea prevederilor art. 89 din Constituţie.

Preşedintele Traian Băsescu a încălcat grav prevederile art. 89 din Constituţie cu privire la dizolvarea Parlamentului şi la rolul Preşedinţilor Camerelor şi al liderilor grupurilor parlamentare.

Faptele Preşedintelui României constând în solicitarea, încă din primăvara anului 2005, Primului-ministru să-şi depună demisia, precum şi în numeroase acţiuni politice pentru a determina demisia Guvernului (întâlniri cu liderii politici ai Alianţei D.A., presiuni publice asupra Primului-ministru, presiuni publice asupra PNL, ca principal partid al Alianţei D.A. care şi-a asumat formarea Guvernului etc.) care să conducă la dizolvarea Parlamentului şi la alegeri anticipate, sunt contrare Constituţiei, întrucât prin acestea el dorea să creeze o criză guvernamentală şi să inducă nevoia alegerilor anticipate, deşi nu exista o criză parlamentară.

În realitate, dizolvarea Parlamentului de către Preşedintele României este posibilă numai în caz de criză politică profundă, după ce s-au epuizat cele 60 de zile de la demisia Guvernului şi după ce, în acest interval, au fost respinse două solicitări de învestitură.

Aşadar, deşi nu exista o criză guvernamentală, Preşedintele îi solicita în mod neconstituţional Primului-ministru să demisioneze, şi printr-un scenariu politicianist prefigura respingerea a două încercări de învestire a unor guverne, pe cale de consecinţă, declanşarea alegerilor anticipate.

Netemeinicia şi inoportunitatea demersurilor lui Traian Băsescu implicit caracterul neconstituţional al acestor fapte politice rezultă şi din aceea că, în fapt, pe parcursul anilor 2005 şi 2006, Guvernul Tăriceanu s-a bucurat de susţinere parlamentară, reuşind să promoveze majoritatea actelor normative propuse.

Pe de altă parte, sarcinile care stăteau în faţa ţării la începutul mandatului noii puteri instalate în România impuneau stabilitate politică şi multă concentrare şi concertare a tuturor forţelor politice pentru finalizarea obiectivelor euroatlantice, în general, ale integrării în UE, în special.

Poziţia Preşedintelui Traian Băsescu, materializată în fapte, acţiuni şi opinii care urmăreau crearea crizelor guvernamentale şi parlamentare şi declanşarea alegerilor anticipate, este contrară rolului constructiv, de sfătuitor şi moderator dat de Constituţie Preşedintelui României.

În realitate, domnul Traian Băsescu urmărea crearea unui moment prielnic electoral pentru partidul al cărui preşedinte a fost şi pe care îl susţine deschis în continuare. De altfel, acţiunile şi intervenţiile sale publice, au dat dovadă de partizanat politic constant în favoarea Partidului Democrat, fapt ce l-a determinat pe însuşi Primul-ministru să-l acuze public că se comportă ca şi cum ar fi preşedintele acestuia.

5. Încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) şi ale art. 61 din Constitutie.

Articolul 2 alin. (1) din Constituţie statuează că suveranitatea naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, iar art. 61, alin. (1) stabileşte că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării.

De altfel, în mod elocvent Constituţia aşează Parlamentul – ca ordine a prezentării – pe primul loc în Titlul III destinat autorităţilor publice.

Dintre toate faptele sale grave ne vom referi la acest punct doar la două:

- Într-o declaraţie publică Parlamentul este definit ca „o şandrama intrată în moarte clinică”;

- Recent, la şedinţa de bilanţ a activităţii D.N.A.-ului din 6 februarie a.c., Preşedintele Traian Băsescu a afirmat că:

„Nu mai departe zilele trecute, era în dezbatere o lege prin care nu ştiu ce scutiri se acordau fabricilor de bere autohtone. Sigur, legea se află la promulgare – cu certitudine o voi trimite înapoi; dar iată cum se manifestă împletirea între infractori, oameni politici care nu fac nimic altceva decât să facă legi pentru infractori, şi nu pentru interesul public”.

Această formulare generalizantă a Preşedintelui României este o jignire inadmisibilă adusă Parlamentului în ansamblul său şi poate aduce mari prejudicii instituţionale, inclusiv Preşedinţiei. De la 1 ianuarie 2005 şi până în prezent au fost adoptate de Parlament 966 proiecte de lege, din care 29 au făcut obiectul reexaminării, la cererea preşedintelui României. Toate au fost în final promulgate. De aici, rezultă implicit, că Preşedintele României s-a autoinclus, bănuim involuntar, în grupul celor care fac „legi pentru infractori”.

Pe de altă parte, a spune că Parlamentul nu face nimic altceva „decât legi pentru infractori” anulează în mod nedrept un mare efort făcut de Parlament în ultimii ani când au fost adoptate şi promulgate mii de legi, pentru ca legislaţia României să fie concordantă cu cea a Uniunii Europene. România nu ar fi fost acceptată în Uniunea Europeană la 1 ianuarie 2007, dacă Parlamentul împreună cu ceilalţi factori responsabili, inclusiv Preşedinţia, nu şi-ar fi făcut datoria.

6. Încălcarea prevederilor art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţie.

Preşedintele Traian Băsescu a încălcat prevederile art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţie cu privire la numirea de către Parlament a directorilor serviciilor de informaţii şi exercitarea controlului asupra activităţii acestora de către Parlament, precum şi a principiului separaţiei puterilor prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie.

În vara anului 2006, în mod abuziv, Preşedintele Traian Băsescu a solicitat public şi a întreprins acţiuni concrete prin care a obligat directorii serviciilor de informaţii să-şi prezinte demisia. De precizat că la acea dată şi-a înaintat demisia Preşedintelui şi şeful unui departament din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, deşi acesta avea raporturi ierarhice exclusive cu ministrul şi eventual Primul-ministru.

Preşedintele României a încălcat atât prevederile Constituţiei, cât şi dispoziţiile legilor de organizare şi funcţionare a acestora, întrucât directorii serviciilor de informaţii se găsesc într-o relaţie directă cu Parlamentul care îi numeşte în şedinţă comună, şi pe cale de consecinţă, este singurul care poate primi şi aproba demisiile înaintate, potrivit principiului simetriei actelor juridice.

La acea dată, Preşedintele României nu numai că a întreprins acţiuni prin care a determinat şefii serviciilor de informaţii să demisioneze, dar le-a şi aprobat demisiile, prin rezoluţiile puse pe cererile formulate, pe care le-a trimis astfel Parlamentului pentru „a lua act” de hotărârile sale. Apoi, în mod nelegal şi neconstituţional a numit directori interimari la conducerea acestora, deşi legea nu prevedea acest lucru şi a ameninţat Parlamentul că nu va propune alţi directori până când acesta nu va aproba „pachetul legislativ” privind serviciile de informaţii şi siguranţa naţională, elaborat de Preşedinţie.

În legătură cu această criză, fără precedent, privind conducerea serviciilor de informaţii, Preşedintele nu s-a limitat în a exprima public opinii ci, dimpotrivă, a comis fapte şi a întreprins acţiuni care sunt contrare prevederilor constituţionale.

7. Încălcarea prevederilor art. 74 din Constituţie.

Potrivit textului constituţional prevăzut mai sus, iniţiativa legislativă aparţine Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Aşadar, Preşedintele României nu are un asemenea drept.

Preşedintele Traian Băsescu a nesocotit prevederile art. 74 arogându-şi de la sine dreptul la iniţiativă legislativă, mai mult implicând în această procedură subiecte de drept lipsite şi ele de dreptul la iniţiativă legislativă, respectiv Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, serviciile de informaţii, încercând a-şi atrage colaborarea Comisiilor de apărare din Parlament. În acest sens, Preşedintele, erijându-se în iniţiator legislativ, a promovat un pachet de legi referitor la serviciile de informaţii ale statului şi la siguranţa naţională în general, punând Guvernul în faţa unui fapt împlinit şi solicitându-i Primului-ministru să trimită iniţiativa legislativă sub acea formă Parlamentului.

În plus, neţinând cont de principiul transparenţei activităţii de legiferare, Preşedintele a luat măsura secretizării „pachetului”, fără a fi şi aici competent.

În faţa refuzului Guvernului de a promova iniţiativa legislativă, Preşedintele României a apelat la Comisiile parlamentare de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, încercând promovarea directă în Parlament şi declanşând un adevărat război mediatic cu Guvernul pe această temă.

Iniţiativa legislativă în acest domeniu specific a fost preluată de Guvern, potrivit art. 74 alin. (1) din Constituţie, care a solicitat apoi în mod legal avizul C.S.A.T., dar în mod absolut nejustificat a fost respinsă de Preşedinte şi CSAT. Faptele Preşedintelui , respectiv întregul său comportament şi toate acţiunile întreprinse, de la elaborarea legii de către sau cu sprijinul serviciilor de informaţii şi CSAT, trimiterea la Guvern şi la comisiile parlamentare de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, solicitările de restituire, refuzul avizului legal şi obligatoriu al CSAT, discuţiile cu unii lideri politici ai partidelor parlamentare sunt deosebit de grave pentru că ele urmăreau nu numai asumarea abuzivă a dreptului la iniţiativă legislativă consacrat de Constituţie doar Guvernului, senatorilor, deputaţilor şi cetăţenilor, dar în fapt şi realizarea unei reglementări a sistemului de siguranţă naţională şi a serviciilor de informaţii, după propria-i concepţie pentru a-şi asigura controlul asupra acestora.

8. Încălcarea prevederilor art. 90, coroborat cu art. 150 alin. (1) şi art 151 alin. (3) din Constituţie.

Preşedintele Traian Băsescu a nesocotit prevederile art. 90 din Constituţie, atunci când a încercat în mai multe rânduri să organizeze un referendum pentru aprobarea unui „Parlament unicameral”.

Potrivit textului constituţional menţionat, Preşedintele, “după consultarea Parlamentului” poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa „cu privire la probleme de interes naţional”, dar modul de organizare şi desfăşurare a referendumului nu mai este un atribut al Preşedintelui, ci al Parlamentului, potrivit art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie. Ca atare, Parlamentul - singura autoritate legiuitoare - are dreptul de a adopta, prin lege organică, normele şi procedurile ce ţin de referendum, ca modalitate de consultare directă a voinţei cetăţenilor.

În textele Constituţiei referendumul este reglementat în următoarele situaţii: consultarea poporului cu privire la probleme de interes naţional art. 90; demiterea Preşedintelui ca urmare a suspendării art. 95 alin. (3) şi respectiv pentru aprobarea revizuirii Constituţiei, art. 151 alin. (3).

În sistemul nostru de drept nu este admis referendumul pe teme constituţionale, întrucât procesul de revizuire a Constituţiei se finalizează printr-un referendum. Ideea unui referendum prealabil şi a unui referendum final de aprobare (cu rezultate posibil contrare) ar fi absurdă.

Contrar acestor exigenţe constituţionale, Preşedintele a săvârşit fapte şi a exprimat opinii în sensul că va organiza referendum pentru diferite teme, cu ocolirea Parlamentului, inclusiv pentru modificarea Constituţiei şi desfiinţarea Parlamentului bicameral. Comportamentul abuziv, dictatorial faţă de Parlament şi parlamentari este demonstrat şi de ultimele declaraţii publice făcute de către Preşedintele României, respectiv că “modificarea de către Parlament a Legii privind referendumul, echivalează cu o lovitură de stat”. Toate acestea sunt de o gravitate deosebită şi contravin prevederilor potrivit cărora Parlamentul este organul suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, şi demonstrează faptul că Preşedintele României doreşte să preia atribuţii constituţionale ale Guvernului şi ale Parlamentului.

CAPITOLUL II - Încălcarea textelor constituţionale referitoare la rolul Preşedintelui în raporturile sale cu Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice, în special ale art. 102 alin. (1) şi (2), art. 107 alin.(1), şi ale art. 86 – 87, art. 116 alin. (2), coroborat cu art. 117 alin. (3) şi art. 119 din Constituţie.

1. Încălcarea prevederilor art. 102 alin. (1) şi 107 alin. (1) din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 102 alin. (1) din Constituţie, Guvernul este cel care, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice. Textul art. 107 alin. (1) precizează fără echivoc: ,,Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le revin”.

Preşedintele Traian Băsescu, în mod repetat, a încercat şi de multe ori a reuşit să se aşeze deasupra Guvernului, să se substituie acestuia, subordonându-şi direct ministere şi miniştri sau înfiinţând, la Cotroceni, „organisme ad-hoc”, paralele cu organele administrative legale şi constituţionale.

În primul rând, este de reţinut că în toate acţiunile sale politice, Preşedintele nu s-a prea referit la Programul de guvernare, ci la Programul Alianţei D.A. din campania electorală, ca şi cum ţara se află într-o perpetuă campanie electorală.

Traian Băsescu a prezentat cu privire la multe probleme şi momente esenţiale ale guvernării propriul său program, inclusiv cu privire la integrare şi la perioada post-integrare ca şi cum ar avea un plan propriu de dezvoltare a ţării.

Încă de la instalarea sa ca preşedinte, Traian Băsescu şi-a dezvăluit intenţia de a-şi subordona Guvernul şi celelalte instituţii ale statului cu care îşi propune să lucreze împreună, „cot la cot” cum s-a exprimat şi cărora le-a dat un termen de 6 luni pentru a-şi proba eficienţa, faptă prin ea însăşi abuzivă şi neconstituţională.

Guvernul şi Primul-ministru au fost considerate simple unelte ascultătoare ale sale fiind apreciate, după caz, când cele mai performante din istoria postrevoluţionară, când mediocre. La primele semne de independenţă şi autoritate, Primul-ministru a devenit prima ţintă a atacurilor sale, despre care a ajuns să afirme că îi pare rău pentru desemnarea sa în această funcţie şi că „îşi cere scuze poporului român” pentru această greşeală (printre altele a făcut o astfel de afirmaţie în aprilie 2006 la o emisiune specială a realizatorului Marius Tucă), iar în final, în februarie 2007 să spună despre Primul-ministru că este un mare mincinos, un om care minte tot timpul.

Nu vom insista asupra suitei de aprecieri jignitoare, denigratoare, tendenţioase asupra Guvernului şi a premierului pentru că acestea sunt aproape zilnice, dar trebuie subliniat că toate acestea au dus la pierderea credibilităţii interne, a încrederii cetăţenilor şi a investitorilor, la descurajarea membrilor Guvernului, la timorarea celor care nu aparţin PD, la compromiterea imaginii externe a României.

2. Încălcarea prevederilor art. 102 alin. (1), coroborate cu prevederile art.116 alin. (2) şi art. 117 alin. (3), prin raportare şi la prevederile art. 119 din Constituţie.

Preşedintele Traian Băsescu a mers atât de departe în comportamentul său contrar Constituţiei încât „a înfiinţat”, la Cotroceni, „organisme ad-hoc”, paralele cu organele administrative legale şi constituţionale, ne referim la diferitele comisii pe probleme, dar şi la mult mediatizata „Celulă de criză”.

Unul din aceste organisme, Comunitatea Naţională de Informaţii a fost înfiinţată prin hotărâri ale C.S.A.T., sub conducerea directă a Preşedintelui României, care „îndeplineşte funcţia de Preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării” (art. 92 alin. (1) din Constituţie).

Aceste fapte ale Domnului Traian Băsescu în exercitarea mandatului de Preşedinte al României, contravin principiului constituţional consacrat de art. 102 alin. (2) după care „Guvernul .....exercită conducerea generală a administraţiei publice”, precum şi prevederile constituţionale referitoare la înfiinţarea şi organizarea autorităţilor administrative centrale de specialitate (art. 116 şi 117), respectiv prevederilor Constituţiei cu privire la rolul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (art. 119).

De vreme ce în Constituţie se admite înfiinţarea altor organe centrale de specialitate, decât ministerele (comisii, agenţii, departamente, inspectorate, servicii etc.) ori în subordinea Guvernului sau a ministerelor, ori ca structuri autonome (art. 116 alin. (2)), dar prin lege organică (art. 117 alin. (3)) este de la sine înţeles că asemenea organisme nu se pot înfiinţa pe lângă sau în subordinea Preşedintelui României şi încă prin simple comunicate de presă.

De asemenea, din coroborarea art. 117 alin. (2) şi (3) cu art. 119 din Constituţie rezultă că asemenea organisme nu se pot înfiinţa prin hotărâre a CSAT, ci numai printr-o lege organică de modificare şi completare a Legii de organizare a CSAT, prevăzută de art. 73 alin. (3) lit. e) din Constituţie.

Totodată, faptele Preşedintelui Traian Băsescu de a determina adoptarea hotărârilor CSAT de înfiinţare a CNI, contravin flagrant şi prevederilor art. 65 alin. (2) lit. h) din Constituţie.

3. Încălcarea prevederilor art. 86 din Constituţie.

Potrivit dispoziţiilor constituţionale explicite evocate, Preşedintele României poate consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită ceea ce subliniază, fără echivoc, natura relaţiilor Preşedintelui cu Guvernul şi cu membrii acestuia. Cu toate acestea, domnul Traian Băsescu, nu numai că nu s-a consultat cu Guvernul în probleme de o deosebită importanţă pentru ţară, acţionând intempestiv în foarte multe din iniţiativele sale dar a şi acţionat pentru timorarea şi insultarea Primului-ministru şi a altor membri ai Cabinetului, excluzând de la acest tratament pe colegii săi de partid. Preşedintele nu a consultat Guvernul în acţiunile de reprezentare a statului Român la Uniunea Europeană, nici măcar cu prilejul susţinerii discursului în faţa Parlamentului European din luna ianuarie 2007. În schimb şi-a permis numeroase ingerinţe în activitatea unor ministere.

Astfel, deşi a acuzat în numeroase ocazii Guvernul sau unii membri ai acestuia că sprijină şi se sprijină pe „cercuri de interese”, pe grupuri mafiote, nu a ezitat să intervină direct în formarea unor grupuri oligarhice din preajma sa, a Administraţiei Prezidenţiale sau a propriului său partid.

La asemenea intervenţii deloc nevinovate ne vom referi în următoarele două puncte.

4. Încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), art. 16 alin. (1) din Constituţie.

Cu toate că a acuzat mereu Guvernul că se înconjoară cu cercuri de interese, iar miniştrii Partidului Conservator s-au bucurat de o „atenţie specială”, Preşedintele Traian Băsescu nu s-a sfiit să intervină la fostul ministru al economiei Codruţ Sereş în favoarea firmei ALRO Slatina, inclusiv prin intermedierea fostilor consilieri prezidentiali Theodor Stolojan si Elena Udrea, încâlcându-se astfel principiile economiei de piaţă şi ale concurenţei, consemnate în art. 135 din Constituţie.

5. Încălcarea prevederilor art. 135, alin. (1) şi alin. (2) lit. a) din Constituţie.

Sfidând din nou legea, principiile economiei de piaţă şi uitând de lupta sa împotriva corupţiei, a mafiei şi a cercurilor de interese a intervenit, nu prea moral şi legal şi la proprii miniştri.

Astfel, cu prilejul investiturii ministrului Radu Berceanu, i-a indicat acestuia să reevalueze modul în care au acces la contractarea unor lucrări de investiţii, mai ales în construcţia de autostrăzi, a investitorilor autohtoni, care ar fi dezavantajaţi. Proaspătul ministru a schimbat caietul de sarcini la lucrările pentru autostrada Bucureşti-Piteşti şi... a câştigat cine trebuia.

Or, prin aceasta s-au încălcat grav prevederile art. 135 alin. (1) şi alin. (2), lit. a) din Constituţie care garantează economia de piaţă bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă şi obligă statul să asigure libertatea comerţului şi protecţia concurenţei loiale, respectiv prevederile art. 41 referitor la libertatea economică: „Accesul liber al persoanei la o activitate economică, libera iniţiativă în exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate”. Cât priveşte felul în care au privit această „rezolvare” investitorii străini nu mai comentăm aici.

Tot ca intervenţie solitară şi discutabilă se plasează şi apelul Preşedintelui Traian Băsescu adresat Ministerului Economiei pentru încetinirea procesului de privatizare în domeniul energiei. Nu comentăm substanţa problemei privatizării în domeniul economiei, dar relevăm încălcarea atribuţiilor sale prezidenţiale, încălcare care i-a determinat pe specialiştii Băncii Mondiale să califice acest demers ca fiind „neobişnuit”.

În acelaşi context se înşiruie şi cazurile Umbrărescu – Dobre, Cocoş – Golden Blitz, Anghelescu şi multe altele.

6. Încălcarea prevederilor art. 87 alin. (1) din Constituţie.

Potrivit art. 87, alin. (1) din Constituţie, Preşedintele României poate lua parte la şedinţele Guvernului „în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii”, Traian Băsescu a participat de multe ori intempestiv la şedinţe de Guvern fără o astfel de tematică, speculând, uneori, chiar lipsa premierului din ţară.

Deşi cadrul constituţional plasează cele două instituţii – Preşedintele României şi Guvernul – pe poziţii de colaborare şi nu de subordonare, domnul Traian Băsescu a acţionat tot timpul pentru a-şi subordona Guvernul pentru a demonstra că el este adevărul şef, semnificativă în acest sens este răbufnirea de la şedinţa de Guvern, din 6 iulie 2006, când, contrariat de îndrăzneala Premierului de a interveni în discuţie, i-a retezat sec iniţiativa cu remarca: „Deocamdată eu conduc şedinţa. Vorbeşti când îţi dau eu cuvântul”.

A apărut ca o evidenţă că participările Preşedintelui la şedinţele Guvernului s-au făcut mai mult în scop mediatic, pentru a demonstra opiniei publice că domnia sa rezolvă toate marile probleme.

CAPITOLUL III - Încălcarea principiului separaţiei puterilor prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie şi a textelor care reglementează raporturile Preşedintelui cu Autoritatea judecătorească, precum şi a prevederilor Constituţiei, referitoare la Curtea Constituţională.

1. Încălcarea gravă a prevederilor art. 124 şi ale art. 132 alin. (1) din Constituţie, precum şi a principiului constituţional al independenţei justiţiei.

Textele constituţionale evocate stabilesc într-un mod imperativ că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, că justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi, că judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii, că procurorii îşi desfăşoară activitatea potrivit principiului legalităţii şi al imparţialităţii.

Prin rolul şi atribuţiile sale Preşedintele României este primul care să apere aceste prevederi şi să se constituie într-un garant al lor.

Cu toate acestea, domnul Traian Băsescu a nesocotit şi a încălcat cu nonşalanţă prevederile Constituţiei atunci când interesele sale personale sau cele politice i-au cerut, permiţându-şi ingerinţe grosolane în actul de înfăptuire a justiţiei.

Sfidătoare sunt ultimele ingerinţe ale Preşedintelui Traian Băsescu produse la şedinţa a DNA când domnul Traian Băsescu, supărat probabil de acţiunea parlamentară pentru suspendarea sa din funcţie a cerut procurorilor să redeschidă dosarele de urmărire penală în care sunt implicaţi reprezentanţi sau apropiaţi ai opoziţiei, în special „BANCOREX şi Banca Agricolă”, în timp ce a devenit evidentă muşamalizarea dosarelor sale personale privitoare la „cazul Flota” şi la imobilul din strada Mihăileanu.

Gravitatea acestei ingerinţe inimaginabile în orice stat de drept este demonstrată de promtitudinea redeschiderii unuia dintre aceste dosare, deocamdată cel al Băncii Agricole.

2. Încălcarea prevederilor art.133 alin. (1) din Constituţie.

Preşedintele Traian Băsescu a încălcat repetat dispoziţiile art. 133 alin. (1) din Constituţie, care consacră rolul de garant al independenţei justiţiei, pentru Consiliul Superior al Magistraturii.

Domnul Traian Băsescu a încercat, încă de la începutul mandatului, să intimideze pe membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi să discrediteze această instituţie fundamentală pentru ordinea constituţională şi pentru regimul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat.

Astfel, participând la şedinţa C.S.M. din data de 19 aprilie 2005, domnul Băsescu s-a adresat membrilor acestuia cu formula: „ori vă asumaţi răspunderea ori demisionaţi”. De asemenea, tot în faţa membrilor C.S.M., domnul Băsescu a afirmat: „vom trece legile reformei în justiţie prin asumarea răspunderii guvernamentale, fără să mai întrebăm nici un domn judecător, nici de la C.S.M., nici de la Curtea Constituţională, nici de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie”.

3. Încălcarea prevederilor art. 124 şi art. 133 alin. (1) din Constituţie.

Acestea consfinţesc, cum am precizat mai sus, independenţa justiţiei.

În repetate rânduri, Preşedintele Traian Băsescu nu s-a limitat să facă aprecieri critice la adresa justiţiei, a instanţelor judecătoreşti, a parchetelor şi, personal, la adresa judecătorilor şi procurorilor, dar a dat adevărate „sentinţe” tendenţioase prin care a calificat justiţia ca fiind coruptă, a calificat judecătorii ca fiind corupţi. În unele intervenţii publice, Preşedintele Traian Băsescu a susţinut, tot la modul general, că procurorii emit mandate de arestare şi alte acte procedurale cu vicii de procedură premeditate pentru a le oferi inculpaţilor motive de atac în justiţie, de cele mai multe ori admise, acuzând, de asemenea, în mod general, procurorii că îşi avertizează telefonic inculpaţii cercetaţi în diferite dosare să nu se prezinte la următoarea chemare la Parchet pentru că vor fi arestaţi.

La o altă şedinţă a CSM Preşedintele „decretează” în stilul său că „nu voi fi de acord cu o independenţă a Justiţiei în ineficienţă şi corupţie. Trebuie să creăm condiţiile ca şi corpul magistraţilor să se cureţe. M-aş bucura dacă unii ar demisiona, ca să nu fiu în situaţia să emitem o lege prin care să curăţăm administrativ justiţia...”. Cum mai poate rămâne în funcţie un astfel de preşedinte care vrea să „emită” el legi, care vrea să „cureţe” el justiţia în dispreţul legilor, a democraţiei, a principiilor statului de drept ?

Faţă de aceste declaraţii, la 7 martie 2006, peste 900 de membrii ai Asociaţiei Magistraţilor şi aproape 400 de judecători de la diferite instanţe judecătoreşti au trimis un memoriu Consiliului Superior al Magistraturii prin care au cerut sesizarea Curţii Constituţionale, considerată singura instituţie care îl mai poate „trage de mânecă pe Traian Băsescu” în legătură cu afirmaţiile sale despre justiţie, apreciind că Preşedintele „a pus în grav pericol însăşi existenţa unei justiţii independente”.

4. Încălcarea prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie.

Preşedintele României a încălcat prevederile art. 126 alin. (1) din Constituţie potrivit cărora justiţia se realizează numai prin instanţele judecătoreşti stabilite prin lege.

În noiembrie 2006, după ce Traian Băsescu a graţiat în mod scandalos trei persoane condamnate pentru trafic de droguri şi furt calificat a motivat acest gest prin aceea că în dosarele celor trei condamnaţi nu au fost găsite probe temeinice pentru acuzare.

Or, Preşedintele ţării nu poate face, prin decretele de graţiere, o reevaluare a probelor, o rejudecare asupra vinovăţiei unor infractori, substituindu-se instanţei judecătoreşti, fapt care a şi atras o binevenită reacţie a CSM, care a relevat că Preşedintele a încălcat principiul separaţiei puterilor. Cu toate acestea, insistând asupra legalităţii şi corectitudinii actului său de graţiere, în discursul din 9 iulie 2006, rostit chiar cu ocazia zilei justiţiei, a afirmat, fără echivoc, că îşi permite să şi judece „ori de câte ori voi observa mari discrepanţe între modul cum a fost judecat la o instanţă un caz şi modul cum a fost judecat la o instanţă superioară, întotdeauna voi utiliza instituţia graţierii permiţându-mi chiar să judec”.

În felul acesta, Preşedintele Traian Băsescu a nesocotit prevederile alin. (1) al art. 126 din Constituţie care precizează că justiţia se realizează ,,prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege”.

5. Încălcarea prevederilor art.125 alin. (2), coroborat cu art. 134 alin. (1) din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 125 alin. (2) şi art. 134 alin. (1) din Constituţie Preşedintele României numeşte în funcţie judecătorii şi procurorii la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Contrar acestor prevederi constituţionale, Traian Băsescu a făcut aceste numiri la propunerea ministrului justiţiei, trimiţând C.S.M. „în decor” de unde i-a cerut din când în când câte un aviz consultativ.

Grav este şi faptul că Preşedintele Traian Băsescu a promulgat legea prin care ministrul justiţiei şi-a asumat acest rol împotriva Constituţiei.

6. Încălcarea prevederilor art. 133 alin. (1), coroborat cu art. 133 alin. (6) din Constituţie.

Preşedintele a încălcat Constituţia şi Legea de organizare şi funcţionare a C.S.M. când a participat la şedinţa în care s-a ales Preşedintele C.S.M., exprimându-şi, înainte de vot, satisfacţia înscrierii ca şi candidat a unui anume judecător şi chiar felicitându-l, înainte de a fi ales, ceea ce a determinat în mod evident retragerea altor intenţii de candidatură. De fapt, ceea ce a urmărit Preşedintele României prin acest demers premeditat (pe care s-a şi prefăcut ulterior că-l regretă) a fost, fie compromiterea valorosului magistrat, cu o alegere printr-o procedură discutabilă, fie obligarea lui viitoare faţă de Preşedinte.

Este cert, prezidarea, de către Preşedintele României, a lucrărilor C.S.M. la care participă nu-l transformă pe Preşedinte în membru al C.S.M. şi cu atât mai puţin în conducător sau judecător suprem al magistraţilor care compun C.S.M. Comportându-se la şedinţele C.S.M. ca un veritabil ,,şef” Preşedintele României a încălcat grav nu numai textele Constituţiei cu privire la rolul său de mediator, (art. 80, alin. (2)), cu privire la separaţia puterilor (art. 1, alin. (4)), dar şi textele Constituţiei care reglementează rolul C.S.M. de garant al independenţei justiţiei, respectiv colaborarea dintre Preşedintele României şi C.S.M. pentru realizarea de către C.S.M. a rolului său constituţional. De altfel, art. 1, alin. (4) vorbeşte nu numai de separaţie, ci şi de echilibrul puterilor, iar comportamentul Preşedintelui Traian Băsescu scoate în evidenţă tocmai ,,strategia” domniei sale de a dezechilibra C.S.M. ca structură a puterii judecătoreşti, ceea ce trebuie convenit, în mod rezonabil, că reprezintă o faptă gravă în sensul alin. (1) al art. 95 din Constituţie.

7. Încălcarea prevederilor art. 142 alin. (1), art. 145 şi art. 147 alin. (4) din Constituţia României cu privire la rolul Curţii Constituţionale.

Astfel, domnul Traian Băsescu nu s-a rezumat numai să-şi exprime public nemulţumirea cu privire la deciziile Curţii Constituţionale, dar a şi calificat activitatea Curţii Constituţionale „ca fiind în dispreţul interesului naţional”, faptă gravă prin care se încalcă normele constituţionale ce statuează rolul Curţii de garant al supremaţiei Constituţiei, precum şi pe cele ce asigură independenţa membrilor Curţii. Preşedintele României, după ce a criticat public, în mod repetat, decizia prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat în sensul obligării Parlamentului la respectarea dispoziţiilor art. 64 alin. (2) din Constituţie referitoare la alegerea preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului, aşa cum a făcut şi în cazul deciziei prin care dispoziţii ale aşa-numitului ,,pachet” privind reforma în justiţie au fost declarate neconstituţionale, a sugerat Curţii să-şi revizuiască poziţia. În mod evident, asemenea manifestări sunt de natură să submineze poziţia constituţională a Curţii, rolul acestei instituţii şi statutul membrilor săi.

Consecvent tezei sale de a determina o schimbare a practicii Curţii Constituţionale, a convocat Curtea Constituţională pentru „consultări” la sediul Administraţiei prezidenţiale. Încercarea de a determina o altă soluţie în cazul excepţiilor de neconstituţionalitate la ,,pachetul legislativ” privind aşa-numita reformă a justiţiei reprezintă o faptă de o gravitate deosebită, un atac la principiile cardinale ale statului de drept, consacrate de Constituţia României. În acelaşi timp, Preşedintele Traian Băsescu a lansat public teza potrivit căreia instanţa constituţională acţionează politic şi este o frână în calea reformelor pe care ar dori să le promoveze.

Pe acest fond, a instigat, practic, la lansarea mai multor atacuri la adresa unora dintre membrii Curţii Constituţionale, în scopul evident de a-i intimida, lansând inclusiv ideea de a schimba, prin orice mod, actuala componenţă.

Preşedintele Traian Băsescu a mers atât de departe încât pur şi simplu a calificat Curtea Constituţională ca fiind o instituţie care dispreţuieşte interesul naţional. Edificatoare în acest sens este afirmaţia făcută într-o emisiune a TVR 1 la 19 mai 2005: „Vă asigur că am văzut reticenţa sistemului la schimbare, am văzut chiar dispreţul – repet, dispreţul, o spun cu toată responsabilitatea, dispreţul unor oameni din C.S.M. pentru interesul naţional în favoarea intereselor lor. Am văzut dispreţul unei Curţi Constituţionale pentru interesul naţional, prin emiterea unei decizii că P.N.A. nu mai poate ancheta parlamentarii şi, implicit miniştrii, când P.N.A. a fost creat pentru înalta corupţie şi i-aş trimite pe aceşti judecători, care au dispreţ pentru procesele de integrare ale României, i-aş trimite să răspundă în faţa oamenilor, dacă le vom rata din cauza lor”.

În realitate, Ordonanţa de Urgenţă prin care a fost constituit P.N.A. era contrară art. 72 alin. (2), coroborat cu art. 109 alin. (2) din Constituţie, iar Curtea Constituţională n-a făcut altceva decât să restabilească ordinea constituţională, potrivit căreia competenţa de urmărire şi trimitere în judecată penală a demnitarilor avuţi în vedere se face numai de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi nu de alte structuri aflate în subordinea ministrului justiţiei. Aşadar, problema nu se pune în sensul absolvirii de răspundere a acestora, ci de a fi cercetaţi de către autoritatea competentă potrivit Constituţiei.

Prin atacarea, în acest mod a instituţiei care are menirea de a asigura supremaţia Constituţiei, aceasta este în întregime în pericol. Supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectării acesteia devin vorbă goală dacă „gardianul” normei este subminat şi împiedicat să îşi împlinească menirea.

CAPITOLUL IV - Încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (2), precum şi ale altor texte constituţionale referitoare la obligativitatea generală a respectării legilor şi la apărarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor.

1. Încălcarea prevederilor art. 28 din Constituţie.

Preşedintele României a fost cel puţin complice la încălcarea art. 28 din Constituţie referitor la secretul corespondenţei, potrivit căruia „secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil”.

În interviul acordat TVR din ianuarie 2007, domnul Traian Băsescu a recunoscut că încă din septembrie 2005 a avertizat membrii Guvernului că le sunt ascultate telefoanele de către serviciile de informaţii „şi am atenţionat membrii Cabinetului să fie atenţi ce vorbesc şi cu cine vorbesc la telefon, pentru că deja avem semnale de la serviciile de informaţii cu privire la discuţii care nu erau în regulă între miniştri şi chiar cu unul care este arestat la ora aceasta”.

Există două ipoteze logice. Prima, interceptarea era ilegală, fapt de care Preşedintele nu era străin, iar aducerea la cunoştinţă în şedinţa Guvernului a avut scopul de a-i timora pe membrii Cabinetului, ipoteză în care, dincolo de abuzul funcţiei, inclusiv sub aspect penal, domnul Traian Băsescu se face vinovat de încălcarea secretului convorbirilor telefonice. A doua, înregistrarea era legală, situaţie despre care domnul Traian Băsescu a fost informat în calitate de Preşedinte al României şi preşedinte al C.S.A.T., ipoteză în care domnul Traian Băsescu se face vinovat de săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului (art. 264 Cod penal).

Cum rămâne cu restul cetăţenilor României care sunt ascultaţi, legal, de către serviciile de informaţii; pe aceştia cine „îi atenţionează...să fie atenţi”?

2. Încălcarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor, consacrate în Constituţie, a prevederilor art. 28 din Constituţie cu privire la secretul convorbirilor telefonice, prin raportare şi la legile de organizare a serviciilor de informaţii.

O faptă deosebit de gravă a Preşedintelui Traian Băsescu o reprezintă folosirea serviciilor de informaţii ale statului pentru a supraveghea informativ clasa politică, faptă recunoscută explicit într-un interviu acordat „Jurnalului Naţional” din data de 6 februarie 2005, publicat sub titlul semnificativ „Voi sta 10 ani la Cotroceni”, în care Traian Băsescu, referindu-se la analizarea propunerilor de secretar de stat în diferite structuri guvernamentale, precizează că a cerut serviciilor speciale să-i supravegheze informativ pe cei propuşi. Astfel, la întrebarea directă a ziaristului „Prin cine veneau aceste informaţii?” Domnul Traian Băsescu răspunde „Prin serviciile de informaţii. Nu am făcut nici un secret, de la bun început le-am cerut să culeagă informaţii, în aşa fel încât să evităm aşezarea în structuri executive importante a unor oameni controlaţi de grupuri de interese. Sper că am reuşit!”

3. Încălcarea prevederilor art. 65 alin. (2), lit. f) din Constituţie, precum şi a prevederilor art. 5 din Legea nr. 473/2004.

Modul sfidător în care se raportează Traian Băsescu la lege şi la obligaţiile sale prezidenţiale este demonstrat şi de refuzul său (aici nu este vorba de o omisiune) de a prezenta în Parlament strategia naţională de apărare a ţării, în termen de 6 luni, aşa cum îl obliga prevederile art. 65 alin. (2), lit. f) din Constituţie şi art. 5 din Legea nr. 473/2004. Importanţa acestei strategii pentru ţară şi necesitatea ca aceasta să fie dezbătută de Parlament, pentru a căpăta forţa obligatorie rezultată din aprobarea Parlamentului, ne scutesc de orice comentariu cu privire la gravitatea faptei sale. De altfel, potrivit prevederilor art. 13 din legea menţionată, neîndeplinirea obligaţiilor prevăzute de art. 5 poate atrage răspunderea administrativă civilă sau chiar penală a celor vinovaţi.

4. Încălcarea prevederilor art. 51 alin (4) cu privire la dreptul de petiţionare, coroborat cu prevederile art.1 alin (5), prin raportare la prevederile art.80 alin (2) din Constituţie.

Memoriul Societăţii Petromidia pe care Primul-ministru i l-a remis Preşedintelui însoţit de o notă personală demonstrează cum se raportează domnul Traian Băsescu la statutul şi rolul său de şef de stat.

Gravitatea comportamentului prezidenţial este demonstrat de urmările sale. Practic aceasta a fost scânteia care a declanşat criza de proporţii în care ne aflăm.

Să ne reamintim, deci, de acest episod.

a) Deci, Primul-ministru îi cere Preşedintelui (fie cu bună credinţă din grijă faţă de bunul mers al justiţiei şi faţă de o mare companie contribuabilă la bugetul statului, fie din grijă personală faţă de un prieten), „să discute, când are ocazia” cu organele competente.

b) Preşedintele a demonstrat că abordează într-un mod foarte personal şi original felul în care-şi exercită unele atribuţii, să le spunem curente. Domnul Traian Băsescu nu înregistrează memoriile primite pentru a le da un curs oficial şi transparent, nesocotind astfel prevederile art.51 din Constituţie cu privire la dreptul de petiţionare. Pe cele care pun probleme sau îi oferă diverse posibilităţi de valorificare, nu le operează prin formulele clasice ci le păstrează pentru a le utiliza ulterior împotriva celor în cauză.

c) Preşedintele avea două opţiuni: ori să-i trimită „prieteneşte” memoriul înapoi expeditorului şi să-l sfătuiască personal să lase justiţia să facă dreptate, ceea ce nu era chiar legal dacă „gestul premierului poate fi socotit o ingerinţă”, ori să aprecieze că demersul premierului este unul ilegal, o încercare sau chiar o acţiune de trafic de influenţă şi în consecinţă să sesizeze Parchetul.

Preşedintele a procedat, tot în stilul său personal, aparent atipic, neconstituţional şi ilegal, dar în realitate cu un scop extrem de înjositor pentru un şef de stat. A păstrat materialul pentru momentul potrivit fie pentru a-l şantaja pe Premierul neascultător, fie pentru a-l compromite. Indiferent care i-au fost scopurile, Traian Băsescu a greşit grav încălcându-şi şi obligaţiile prezidenţiale şi cele ale oricărui funcţionar public.

CAPITOLUL V - Încălcarea prerogativelor prezidenţiale de şef de stat, de reprezentant al statului român, depăşirea sferei atribuţiilor sale în domeniul politicii externe, prevăzute în art. 91 din Constituţie, în contrast cu prevederile art.102 alin.1 din Constituţie, care reglementează realizarea politicii externe a ţării de către Guvern.

Preşedintele oricărui stat are o responsabilitate externă excepţională. De modul în care acţionează preşedintele pe plan internaţional depinde într-o măsură esenţială integrarea armonioasă a ţării în concernul ţărilor lumii, imaginea ţării, felul în care aceasta este apreciată.

În contrast cu imaginea echilibrată, respectată şi responsabilă a României, obţinute cu eforturile, raţiunea şi talentul unor valoroşi oameni de stat, Traian Băsescu a contribuit mult prin gesturile şi acţiunile sale excentrice, nu numai la ridicarea unor semne de întrebare şi mirare dar chiar la unele reacţii mai mult sau mai puţin vizibile faţă de ţara noastră.

Mai gravă este atitudinea, să-i spunem „solitară”, a Preşedintelui care adoptă aceste poziţii fără a consulta Guvernul, fără a consulta Parlamentul, deşi potrivit prevederilor art. 102 alin. (2) Guvernul este cel care, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament asigură realizarea politicii interne şi externe a ţării, iar potrivit art. 91 Guvernul este cel care negociază tratatele internaţionale în numele României iar Parlamentul le ratifică.

1. Incă de la începutul mandatului său, domnul Traian Băsescu, fără a ţine seamă de Programul de guvernare în domeniul politicii externe şi fără a consulta Guvernul şi Parlamentul, a discriminat intre aliatii şi partenerii României, lansând Axa Washington – Londra – Bucureşti. Aceasta atitudine discreţionară în politica externă românească constituie o grava încălcare a atribuţiilor constituţionale ale Guvernului în realizarea politicii externe a României şi lasă fără conţinut ori consecinţă normele constituţionale referitoare la programul de guvernare şi raporturile între Parlament şi Guvern.

Declaraţia sa hazardată a trezit o reacţie concretă a ministrului de externe a Franţei la 21 aprilie 2005, la Vilnius care a calificat aceste afirmaţii ca fiind agresive la adresa Franţei, caz nemaiîntâlnit în agenda raporturilor diplomatice dintre cele două ţări.

2. Redăm, în continuare, alte asemenea declaraţii, atitudini şi acţiuni, care dovedesc, fără putinţă de tăgadă, faptele grave prin care Preşedintele României încalcă, pe de o parte, prevederile constituţionale care limitează în mod expres atribuţiile şefului statului în domeniul politicii externe, iar pe daltă parte, încalcă dispoziţiile constituţionale prin împiedicarea bunei funcţionări a Guvernului în realizarea politicii externe stabilite prin programul de guvernare aprobat de Parlament:

- în septembrie 2005 la sesiunea Adunării Generale a ONU, Preşedintele României a declarat că Federaţia Rusă tratează Marea Neagră ca pe un „lac rusesc” ceea ce a provocat reacţii diplomatice de dezaprobare din partea statului nominalizat, dar a afectat şi relaţiile cu un alt stat cu interese semnificative în zonă, Turcia;

- pe 28 iulie 2005, la Washington, domnul Traian Băsescu a declarat „Comunitatea internaţională poate conta pe sprijinul României în restabilirea păcii în Liban şi pentru a garanta securitatea Israelului”, deşi nici ONU şi nici vreun stat implicat ori altă entitate nu a cerut aşa ceva, mai ales în condiţiile în care o asemenea prerogativă aparţine, constituţional, Parlamentului;

- în mai multe intervenţii publice, fără să consulte vreuna din părţile implicate domnul Traian Băsescu s-a angajat în numele României să participe alături de Rusia şi Ucraina la soluţionarea conflictului din Transnistria, prezentând în mod deformat şi demagogic toată istoria negocierilor asupra acestui conflict, ca şi a relaţiilor cu Republica Moldova.

- în martie 2005, domnul Traian Băsescu a afirmat că „suntem trupe de ocupaţie alături de aliaţii noştri din Irak”, în condiţiile în care, la 8 iunie 2004, Consiliul de Securitate al O.N.U. a adoptat Rezoluţia nr. 1546 prin care se pune capăt ocupaţiei militare în Irak şi se lua act de faptul că începând cu 30 iunie 2004 trupele coaliţiei multinaţionale se află în Irak doar la invitaţia Guvernului irakian, ca trupe de menţinere a păcii şi de consolidare a democraţiei.

CAPITOLUL VI - Încălcarea statutului funcţiei de Preşedinte al României şi al rolului acestuia de apărător al Constituţiei şi de mediator - art. 80 alin. (2) din Constituţie.

Faptele concrete înfăţişate la capitolele anterioare nu reprezintă numai încălcări ale textelor constituţionale citate, dar şi o nesocotire a funcţiei de mediere: ”Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”.

Preşedintele Traian Băsescu nu s-a comportat în diverse situaţii tensionate apărute în activitatea statală ca un arbitru, ca un conciliator, aşa cum procedează un şef de stat într-un stat de drept. El a dorit să fie, mai degrabă, judecătorul celorlalte autorităţi publice, pe care le consideră ca un fel de servicii subordonate „Palatului Cotroceni”.

Traian Băsescu n-a acţionat în funcţia de Preşedinte al României în sens pozitiv, pentru a preveni stările tensionate şi mai ales conflictele, pentru a le stinge atunci când au apărut. Dimpotrivă, el a conceput conflictele, le-a provocat şi le-a aţâţat, el nu a semănat spirtul de concordie, de armonie, de înţelegere, el a semănat tot timpul vrajba, ceea ce contravine alin. (2) al art. 80 din Constituţie.

Desigur, nu este uşor de identificat şi analizat cazurile concrete în care Preşedintele trebuia să intervină ca mediator şi nu a făcut-o pentru că multele din situaţiile care necesitau un demers prezidenţial s-au rezolvat în cele din urmă „de la sine” sau au trecut neobservate. Este, însă, de subliniat că Preşedintele are de principiu o atitudine refractară faţă de rolul de mediator. Preşedintele Traian Băsescu nu crede, pur şi simplu, în virtuţile dialogului îl socoteşte inoportun, pierdere de timp.

Oricum, ca exemple concrete în care trebuia să intervină, nu în stilul său de a da verdicte şi a învinovăţi, ci pentru a aplana lucrurile, a le armoniza, pot fi evocate multe.

1. Preşedintele nu a intervenit în cazul unor neînţelegeri sau chiar divergenţe ivite în cadrul Guvernului, între Primul-ministru şi ministrul justiţiei, între Primul-ministru şi ministrul educaţiei şi cercetării, între Primul-ministru şi ministrul afacerilor externe, pe care în plus, Preşedintele a încercat să-l atragă sub influenţa sa exclusivă, cu scopul transparent de a-l contrapune Premierului.

2. Preşedintele nu a intervenit în sens moderator pentru a identifica soluţii de rezolvare în conflictul ivit între Guvern şi Consiliul Superior al Magistraturii, dar mai ales între ministrul justiţiei şi Consiliul Superior al Magistraturii, dimpotrivă, a încurajat-o pe d-na Monica Macovei să sfideze, să nesocotească şi să denigreze instituţia supremă care asigură independenţa justiţiei şi pe membrii acesteia, aleşi democratic de corpul lor profesional.

3. Deosebit de gravă este şi fapta comisă a Preşedintelui României de a nu se implica, ca moderator, potrivit art. 80 alin. (2) din Constituţie, pentru prevenirea acţiunii de organizare a aşa-numitului „referendum pentru autonomia Ţinutul Secuiesc”. Urmare a neimplicării şefului statului este că în fapt, s-au organizat referendumuri locale cu participarea directă a primarilor, consilierilor locali şi judeţeni şi a funcţionarilor statului, urmărindu-se exercitarea de presiuni nu numai faţă de autorităţile statului român, dar şi faţă de autorităţile UE, crearea unei situaţii gen Kosovo.

Ne îngăduim să-i amintim, domnului Preşedinte Traian Băsescu, că asemenea acţiuni subminează nu numai activitatea Preşedintelui României de mediator, în sensul art. 80 alin. (2) din Constituţie, dar şi caracterul unitar al statului român (art. 1 alin. (1) din Constituţie), aspect care nu poate forma nici obiectul unei revizuiri a Constituţiei, după cum se precizează în art. 152 (limitele revizuirii) din Constituţie.

4. Preşedintele nu a intervenit pentru a concilia divergenţa dintre presă, pe de o parte, şi clasa politică, pe de altă parte, în problema răspunderii penale a jurnaliştilot. În loc să sprijine Clubul Român de Presă în demersurile sale, prin exercitarea funcţiei de mediere, Preşedintele Traian Băsescu s-a transformat într-un suprajudecător al presei.

La 19 februarie 2005, într-un interviu acordat la Radio Europa Liberă, Traian Băsescu decretează că „parte din mass-media este controlată de diverse grupuri de interese. Ele reprezintă prin forţa lor mediatică, pilon de susţinere şi de descurajare, de multe ori a luptei împotriva corupţiei”. Într-un interviu dat ziarului Adevărul la 27 mai 2005 Traian Băsescu îi califică pe ziarişti „Oameni care intoxică cu rea credinţă ....”

Prin aceste declaraţii şi calificative făcute în public Traian Băsescu îşi încalcă grav rolul său de apărător al Constituţiei şi de mediator cu societatea civilă prevăzut de articolul 80 din Constituţie, discreditează mass-media ca factor esenţial al unei democraţii, încalcă şi prevederile art. 30 alin. (1) din Constituţie, actele sale devenind presiuni pentru restrângerea libertăţii de exprimare.

Exemplele ar putea continua, dar le socotim suficiente pentru a demonstra felul în care interpretează Traian Băsescu funcţia de mediere.

* *

Faptele evocate mai sus scot în evidenţă o prestaţie contrară Constituţiei a domnului Traian Băsescu, în calitate de Preşedinte al României, prestaţie care nu este întâmplătoare, dimpotrivă este expresia filozofiei pe care domnia sa o are cu privire la rolul Preşedintelui, filozofie contrară Constituţiei, şi ne referim în primul rând la alin. (2) al art. 80 din Constituţie, cât mai ales la spiritul acesteia.

Concepţia explicată cu ostentaţie a ,,Preşedintelui-jucător” l-a plasat pe Preşedintele Traian Băsescu nu numai într-o stare formal-juridică de conflict cu textele constituţionale, dar şi într-o stare reală de conflict cu partidele politice parlamentare, implicit cu grupurile politice din Parlament, într-o stare conflictuală cu Parlamentul, într-o stare conflictuală cu Guvernul şi într-o stare conflictuală cu Autoritatea judecătorească.

Preşedintele Traian Băsescu nu a înţeles, şi este evident că nu doreşte să înţeleagă că persoanei care ocupă funcţia de Preşedinte al României nu îi este permis orice comportament, pentru că un comportament neconstituţional al persoanei în exerciţiul mandatului se identifică cu exercitarea competenţei autorităţii în afara cadrului constituţional.

Faptele evocate mai sus, în aprecierea iniţiatorilor acestei propuneri de suspendare, sunt fapte grave, de încălcare a Constituţiei, în sensul art. 95 alin. (1) din Constituţie, care justifică suspendarea din funcţia de Preşedinte al României a domnului Traian Băsescu şi, apoi, demiterea sa prin referendum.

* *

În concluzie, rugăm Curtea Constituţională să constate temeinicia propunerii de suspendare a Preşedintelui României, existenţa faptelor grave de încălcare a Constituţiei şi în consecinţă să avizeze favorabil demersul nostru şi solicităm Parlamentului să voteze propunerea noastră de suspendare.

12 februarie 2007

AVIZ CONSULTATIV Nr.1 din 5 aprilie 2007

privind propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României,

domnul Traian Băsescu

Publicat în Monitorul Oficial nr.258 din 18.04.2007

Prin Adresa înregistrată la Senat sub nr.172 din 21 martie 2007 şi la Camera Deputaţilor sub nr.821/1/B.O. din 21 martie 2007, cele două Camere ale Parlamentului României au solicitat Curţii Constituţionale, în temeiul dispoziţiilor art.95 şi art.146 lit.h) din Constituţia României, ale art.42 şi 43 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, precum şi ale art.67 şi 68 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, avizul consultativ cu privire la propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu.

Adresa a fost înregistrată la Curtea Constituţională sub nr.2.553 din 21 martie 2007, formând obiectul Dosarului nr.384H/2007, împreună cu următoarele documente:

- propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu,
iniţiată de 182 de deputaţi şi senatori;

- scrisoarea transmisă Preşedintelui României de către preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului la data de 20 februarie 2007, prin care i se aduce la cunoştinţă depunerea
propunerii de suspendare din funcţie şi este înştiinţat asupra datei şedinţei comune a celor două
Camere din 28 februarie 2007, pe a cărei ordine de zi a fost înscrisă cererea de suspendare;

- răspunsul Preşedintelui României din 20 februarie 2007, prin care informează că a luat act
de propunerea de suspendare din funcţie şi solicită să îi fie puse la dispoziţie documentele ce
stau la baza acesteia;

- scrisoarea din 21 februarie 2007 a preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prin
care se transmite Preşedintelui României copia propunerii de suspendare din funcţie;

- scrisoarea Preşedintelui României din 27 februarie 2007, prin care face cunoscut
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului că nu intenţionează să participe la şedinţa
comună a celor două Camere, pe a cărei ordine de zi a fost înscrisă cererea de suspendare;

- stenograma şedinţei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului din 28 februarie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a ll-a, Dezbateri parlamentare, nr.20 din 9
martie 2007;

- Raportul Comisiei comune de anchetă a Parlamentului României, ca urmare a propunerii
de suspendare din funcţie a Preşedintelui României şi stenogramele şedinţelor Comisiei de
anchetă din 7 martie 2007, 12 martie 2007, 13 martie 2007, 14 martie 2007, 19 martie 2007 (filele
38 - 335), precum şi unele documente referitoare la privatizarea Societăţii Comerciale ALRO -
S.A. din Slatina (filele 336 - 802).

Prin Scrisoarea nr.1.147 din 29 martie 2007, domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, a comunicat punctul său de vedere cu privire la propunerea de suspendare din funcţie şi unele documente în susţinerea punctului de vedere.

Examinând propunerea de suspendare a domnului Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al României, raportul Comisiei parlamentare de anchetă, punctul de vedere comunicat de Preşedintele României şi celelalte documente menţionate mai sus, Curtea Constituţională constată următoarele:

1. Textele din Constituţia României care, potrivit propunerii de suspendare din funcţie, au fost încălcate prin faptele grave săvârşite de domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, sunt următoarele:

- art.1 alin.(3), (4) şi (5); art.2 alin.(1); art.8 alin.(1) şi (2); art.16 alin.(1) şi (2); art.28; art.51
alin.(4); art.61; art.64; art.65 alin.(2) lit.f) şi h); art.74; art.80 alin.(2); art.82 alin.(2); art.84 alin.(1);
art.86; art.87; art.89; art.90; art.91; art.102; art.103 alin.(1); art.107 alin.(1); art.116 alin.(2);
art.117alin.(3); art.119; art.124; art.125alin (2); art.126 alin.(1); art.132 alin.(1); art.133 alin.(1) şi

(6); art.134 alin.(1); art.135 alin.(1) şi alin.(2) lit.a); art.142 alin.(1); art.145; art.147 alin.(4); art.150 alin.(1);art.151 alin.(3).

2. Art.95 alin.(1) din Legea fundamentală prevede că Preşedintele României poate fi
suspendat din funcţie în cazul săvârşirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile
Constituţiei.

Având în vedere că textul constituţional nu defineşte noţiunea de fapte grave, pentru a statua dacă sunt îndeplinite condiţiile pentru suspendarea din funcţie a domnului Traian Băsescu, Preşedintele României, Curtea Constituţională trebuie să stabilească mai întâi înţelesul acestei noţiuni.

Este evident că o faptă, adică o acţiune sau inacţiune, prin care se încalcă prevederile Constituţiei, este gravă prin raportare chiar la obiectul încălcării, în reglementarea procedurii de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, Constituţia nu se rezumă însă la acest înţeles căci, dacă ar fi aşa, expresia "fapte grave" nu ar avea sens. Analizând distincţia cuprinsă în textul citat şi luând în considerare faptul că Legea fundamentală este un act juridic normativ, Curtea Constituţională constată că nu orice faptă de încălcare a prevederilor Constituţiei poate justifica suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, ci numai "faptele grave", cu înţelesul complex pe care această noţiune îl are în ştiinţa şi în practica dreptului.

Din punct de vedere juridic, gravitatea unei fapte se apreciază în raport cu valoarea pe care o vătăma, precum şi cu urmările sale dăunătoare, produse sau potenţiale, cu mijloacele folosite, cu persoana autorului faptei şi, nu în ultimul rând, cu poziţia subiectivă a acestuia, cu scopul în care a săvârşit fapta.

Aplicând aceste criterii la faptele de încălcare a ordinii juridice constituţionale la care se referă art.95 alin.(1) din Legea fundamentală, Curtea reţine că pot fi considerate fapte grave de încălcare a prevederilor Constituţiei actele de decizie sau sustragerea de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii, prin care Preşedintele României ar împiedica funcţionarea autorităţilor publice, ar suprima sau ar restrânge drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ar tulbura ordinea constituţională ori ar urmări schimbarea ordinii constituţionale sau alte fapte de aceeaşi natură care ar avea sau ar putea avea efecte similare.

3. Propunerea de suspendare a domnului Traian Băsescu din funcţia de Preşedinte al
României este structurată în 6 capitole în care sunt prezentate mai multe încălcări sau categorii
de încălcări ale prevederilor Constituţiei, fără a se preciza însă în toate cazurile elementele
necesare identificării şi caracterizării faptelor şi dovezile pe care se sprijină acuzaţiile. Analiza
motivării propunerii de suspendare conduce la concluzia că faptele imputate domnului Traian
Băsescu sunt considerate notorii, în aceste condiţii, Curtea Constituţională nu poate examina
imputările formulate decât la modul ipotetic, de principiu, rămânând ca Parlamentul să decidă, pe
baza datelor şi a informaţiilor care-i vor fi prezentate cu ocazia dezbaterilor, asupra existenţei şi
gravităţii faptelor pentru care s-a propus suspendarea.

3.1. La pct.1 al cap.l al propunerii de suspendare din funcţie i se impută domnului Traian Băsescu faptul de a fi refuzat sau neglijat să organizeze consultări cu partidele politice atunci când au existat momente tensionate sau chiar de criză, care impuneau acţiuni de mediere. O imputare similară este formulată la pct.2 al aceluiaşi capitol, cu referire la desemnarea domnului Călin Popescu-Tăriceanu pentru funcţia de prim-ministru, fără consultarea partidelor politice. De asemenea, la pct.3 din cap.ll se impută Preşedintelui faptul de a nu fi consultat Guvernul în probleme de o deosebită importanţă pentru ţară, exemplificând omisiunea consultării "cu prilejul discursului ţinut în faţa Parlamentului European în luna ianuarie 2007."

Curtea Constituţională constată că, potrivit art.86 din Constituţie, Preşedintele României "poate" consulta Guvernul cu privire la probleme urgente şi de importanţă deosebită, de unde rezultă că Preşedintele are libertatea să decidă care sunt "problemele urgente şi de importanţă deosebită" cu privire la^care urmează să consulte Guvernul, precum şi forma în care urmează să aibă loc consultarea, în privinţa partidelor politice, consultarea acestora nu este reglementată ca o obligaţie a Preşedintelui decât în art.103 din Constituţie, privind consultarea partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru. în consecinţă, faptul că domnul Traian Băsescu nu a consultat Guvernul cu privire la problemele pe care le are în vedere propunerea de suspendare nu poate fi reţinut ca o încălcare a textelor constituţionale citate. Referitor la omisiunea consultării partidelor parlamentare cu

ocazia desemnării domnului Călin Popescu-Tăriceanu pentru funcţia de prim-ministru, Curtea observă că Parlamentul României nu a reţinut existenţa vreunei nereguli constituţionale în numirea Guvernului condus de primul-ministru desemnat şi i-a acordat încredere prin Hotărârea nr.24 din 28 decembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr.1.265 din 29 decembrie 2004.

3.2. La pct.1 al cap.l i se mai impută domnului Traian Băsescu atitudini de partizanat politic
în favoarea Partidului Democrat, acuzaţii grave aduse partidelor din opoziţie şi Partidului
Conservator care a fost membru în alianţa majoritară, precum şi denigrarea unor personalităţi
publice, în acest sens, la pct.1 din cap. 11 se arată că "Guvernul şi primul-ministru au fost
considerate ca simple unelte ascultătoare" ale Preşedintelui României, iar "la primele semne de
independenţă şi autoritate, primul-ministru a devenit prima ţintă a atacurilor sale". Preşedintele a
afirmat despre primul-ministru că regretă desemnarea lui în această funcţie şi că "îşi cere scuze
poporului român" pentru această greşeală (a făcut o astfel de afirmaţie în aprilie 2006 la o
emisiune TV), iar în februarie 2007 a afirmat că primul-ministru "este un mare mincinos şi minte
tot timpul." La fel, la pct.3 din cap.2 se arată că Preşedintele României i-a acuzat pe unii membri
ai Guvernului că sprijină şi se sprijină pe "cercuri de interese" şi pe "grupări mafiote".

Curtea Constituţională constată că atitudinea şi opiniile imputate Preşedintelui României nu pot fi caracterizate ca încălcări ale Constituţiei, în condiţiile în care - referitor la relaţia Preşedintelui cu partidele politice - în art.84 din Legea fundamentală se prevede că acesta nu poate fi membru al unui partid politic, dar nu i se interzice să păstreze legături cu partidul care I-a susţinut în alegeri sau cu alte partide politice. O asemenea interdicţie nici nu ar fi în spiritul Constituţiei, în condiţiile în care Preşedintele României este ales în funcţie prin sufragiu universal, pe baza unui program politic, şi are faţă de electorat datoria să acţioneze pentru îndeplinirea acestui program. Este evident că, pentru realizarea programului pentru care a fost ales, preşedintele poate dialoga în continuare fie cu partidul din care a făcut parte, fie cu oricare alt partid, care ar sprijini realizarea programului.

Referitor la atitudinea şi exprimările domnului Traian Băsescu la adresa unor personalităţi publice, art.84 alin.(2) din Constituţie prevede că Preşedintele României se bucură de imunitate în condiţiile art.72 alin.(1), adică pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului.

în raport cu scopul politic urmărit, manifestările Preşedintelui, la care se referă autorii propunerii de suspendare, pot fi caracterizate ca opinii politice şi sunt protejate de imunitatea prevăzută de textul citat din Constituţie, în acest sens, Curtea aminteşte considerentele Deciziei sale nr.53 din 28 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr.144 din 17 februarie 2005, în care se statuau următoarele: "Curtea constată că opiniile, judecăţile de valoare sau afirmaţiile titularului unui mandat de demnitate publică - aşa cum este Preşedintele României, autoritate publică unipersonală, ori cum este conducătorul unei autorităţi publice -, referitoare la alte autorităţi publice... rămân în cadrul limitelor libertăţii de exprimare a opiniilor politice, cu îngrădirile prevăzute de art.30 alin.(6) şi (7) din Constituţie."

Cu toate acestea, neputând reţine că opiniile politice exprimate în forme care dovedesc lipsă de respect faţă de partenerii politici constituie fapte grave de încălcare a Constituţiei, Curtea Constituţională reafirmă convingerea că raporturile instituţionale între participanţii la viaţa publică trebuie să se desfăşoare în forme civilizate, pentru a se asigura şi pe această cale promovarea valorilor supreme consacrate şi garantate prin art.1 din Legea fundamentală. în acest sens, prin Decizia nr.435 din 26 mai 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr.576 din 4 iulie 2006, Curtea Constituţională a reţinut următoarele: "Statutul constituţional al Preşedintelui şi al primului-ministru, precum şi rolul acestora în cadrul democraţiei constituţionale îi obligă să îşi aleagă forme adecvate de exprimare, astfel încât criticile pe care le fac la adresa unor puteri ale statului să nu se constituie în elemente ce ar putea genera conflicte juridice de natură constituţională între acestea."

3.3. O serie de acuzaţii au ca obiect fapte de încălcare a dispoziţiilor constituţionale privind
rolul, funcţiile şi activitatea Parlamentului şi a membrilor Parlamentului. Astfel, la pct.3, 4 şi 5 ale
cap.l din motivarea propunerii de suspendare, se arată că domnul Traian Băsescu a solicitat
revocarea preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi modificarea în acest scop a
regulamentelor Parlamentului, i-a cerut primului-ministru să demisioneze pentru ca prin proceduri
ulterioare să se ajungă la dizolvarea Parlamentului şi la alegeri anticipate şi a afirmat public că
oamenii politici, membri ai Parlamentului, "nu fac nimic altceva decât să facă legi pentru infractori

şi nu pentru interesul public", iar Parlamentul a fost definit ca "o şandrama intrată în moarte clinică".

Ca şi în cazurile precedent analizate, şi în aceste cazuri este vorba de exprimarea unor opinii şi preferinţe politice ale domnului Traian Băsescu şi nu de acte de decizie, iar actele juridice adoptate la iniţiativa acestuia - cum este cazul modificării de către cele două Camere ale Parlamentului a regulamentelor acestora - nu îi sunt imputabile Preşedintelui, întrucât constituie acte de voinţă ale autorităţilor competente să le adopte. De altfel, din însăşi propunerea de suspendare rezultă că, exceptând modificarea regulamentelor Camerelor, niciuna dintre celelalte iniţiative ale Preşedintelui României, invocate de autorii propunerii, nu s-a materializat.

3.4. O altă faptă gravă de încălcare a Constituţiei este descrisă la pct.6 al cap.l din
motivarea propunerii de suspendare şi constă în solicitarea adresată în vara anului 2006
directorilor serviciilor de informaţii de a-şi prezenta demisia şi în acceptarea demisiei acestora.

Curtea Constituţională constată că demisia celor în cauză a fost acceptată de autoritatea competentă, şi anume de Parlamentul României. Curtea constată, de asemenea, că, în calitate de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi ţinând seama de atribuţiile sale constituţionale în domeniul apărării, Preşedintele României este îndreptăţit să solicite schimbarea directorilor serviciilor de informaţii atunci când consideră că această măsură este necesară, decizia cu privire la asemenea cerere revenind însă Parlamentului, în acest sens, Curtea observă că, potrivit art.65 alin.(2) lit.h) din Constituţie, Camerele Parlamentului, în şedinţă comună, numesc, la propunerea Preşedintelui României, directorii serviciilor de informaţii şi exercită controlul asupra activităţii acestor servicii.

3.5. La pct.7 şi 8 ale cap.l din motivarea propunerii de suspendare se susţine că domnul
Traian Băsescu s-a erijat în iniţiator legislativ, promovând un pachet de legi referitor la serviciile
de informaţii şi siguranţa naţională şi că a încercat în mai multe rânduri să organizeze un
referendum pentru aprobarea unui Parlament unicameral.

Curtea Constituţională are în vedere că atât iniţiativa legislativă, cât şi referendumul nu pot avea loc decât în cadrul procedurilor prevăzute de Constituţie şi la iniţiativa subiectelor prevăzute de Legea fundamentală, în cauză nu rezultă că organul legiuitor, Parlamentul, ar fi dezbătut vreo lege iniţiată de Preşedintele României şi nici că ar fi avut loc vreun referendum pe tema menţionată în propunerea de suspendare. Şi în acest caz, ca şi în cele analizate anterior, rezultă că este vorba despre opinii, sugestii sau solicitări ale Preşedintelui României adresate autorităţilor competente - fapte neinterzise de Constituţie - şi nu de acte de decizie adoptate în afara prerogativelor acestuia.

3.6. La pct.1 şi 2 din cap.ll se afirmă că domnul Traian Băsescu a înfiinţat la Cotroceni
organisme administrative ad-hoc, paralele cu organele administrative constituţionale, dintre care
sunt nominalizate "mult mediatizata Celulă de criză" şi Comunitatea Naţională de Informaţii.

Cu privire la Celula de criză, în motivarea propunerii de suspendare nu se oferă nicio informaţie, considerându-se că faptul imputat este de notorietate. Curtea nu poate analiza însă "fapte de notorietate", în lipsa unor date şi informaţii concrete cu privire la acestea.

Referitor la Comunitatea Naţională de Informaţii, acest organism a fost creat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, prin Hotărârea din 18 noiembrie 2005. Aşa cum a stabilit Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a Vlll-a Contencios administrativ şi fiscal, prin Sentinţa nr.1.413 din 13 iunie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.062/2006, Comunitatea Naţională de Informaţii nu este un organ administrativ, ci reprezintă forma de organizare a activităţii Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în realizarea atribuţiei prevăzute de art.4 lila) pct.4 din Legea nr.415/2002, de a analiza şi propune promovarea datelor, informărilor şi evaluărilor furnizate de serviciile de informaţii şi de celelalte structuri cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale.

3.7. La pct.4 şi 5 din cap.ll se afirmă că domnul Traian Băsescu a intervenit în mediul de
afaceri cerându-i fostului ministru al economiei Codruţ Şereş să rezolve favorabil o cerere a firmei
ALRO Slatina şi să încetinească procesul de privatizare în domeniul energiei, iar ministrului
transporturilor Radu Berceanu "i-a indicat să reevalueze modul în care au acces la contractarea
unor lucrări de investiţii, mai ales în construcţia de autostrăzi, investitorii autohtoni, care ar fi
dezavantajaţi".

Referitor la "cazul ALRO", din scrisoarea adresată de această firmă Preşedintelui României la data de 17 aprilie 2006 (filele 337-342 din mapa de documente transmisă Curţii Constituţionale de comisia parlamentară de anchetă) rezultă că i s-au prezentat Preşedintelui unele propuneri de

soluţionare a livrărilor de energie pentru grupul ALRO, cerându-i-se sprijinul în acest sens. Cererea a fost trimisă de domnul Traian Băsescu ministrului de resort cu următoarea rezoluţie: "Dl. ministru Codruţ Şereş, Rog analizaţi scrisoarea şi dispuneţi măsuri în conformitate cu interesul Guvernului, iar dacă este posibil, şi cu interesele economiei naţionale". Rezoluţia este evident neprotocolară, ironică şi critică la adresa destinatarului, dar nu poate fi interpretată ca o intervenţie de favorizare a firmei petente.

Referitor la indicaţiile date ministrului transporturilor, acestea reprezintă, aşa cum s-a mai arătat, opţiuni politice ale Preşedintelui, care nu produc efecte juridice în condiţiile în care actele de decizie aparţin ministrului.

3.8. La pct.6 din cap.ll i se impută domnului Traian Băsescu că a participat de multe ori
neinvitat la şedinţe de Guvern "care nu aveau tematica prevăzută de art.87 alin.(1) din Constituţie
"speculând uneori chiar lipsa premierului din ţară".

Referitor la această imputare, Curtea reţine că participarea Preşedintelui României la şedinţele Guvernului constituie, între altele, un mod de consultare a Guvernului, ca şi un mijloc de veghere la buna funcţionare a acestei autorităţi publice, prerogative ale şefului statului prevăzute de art.80 alin.(2) şi art.86 din Constituţie, în exercitarea acestor prerogative, Preşedintele are libertatea să participe la orice şedinţă a Guvernului. Analiza cuprinsului art.87 alin.(1) din Constituţie nu relevă vreo interdicţie în privinţa participării Preşedintelui României la şedinţele Guvernului, ci opţiunea acestuia de a participa, fie la şedinţele în care se dezbat probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării sau asigurarea ordinii publice, fie în alte situaţii, la cererea primului-ministru.

Caracteristica acestei atribuţii prezidenţiale o constituie faptul că exercitarea ei nu modifică raporturile de drept constituţional între Preşedintele României şi Guvern. Preşedintele nu se substituie Guvernului, nu poate împiedica Guvernul să adopte actele juridice pe care acesta doreşte să le adopte şi nici nu-l poate obliga să ia măsuri contrare voinţei acestuia.

3.9. în motivarea cap.lll al propunerii de suspendare se prezintă cazuri în care domnul
Traian Băsescu le-a cerut procurorilor redeschiderea unor dosare de urmărire penală, închise, în
opinia sa, nejustificat; a timorat membrii Consiliului Superior al Magistraturii şi, în general, întregul
corp al magistraţilor prin acuzaţii nedrepte şi prin invective; a influenţat alegerea preşedintelui
Consiliului Superior al Magistraturii, nominalizându-l înainte ca acesta să fi fost ales prin votul
membrilor Consiliului; s-a substituit instanţelor judecătoreşti, graţiind anumiţi infractori, cu
motivarea că în dosarele acestora "nu au fost găsite probe temeinice pentru acuzare; a procedat
la numirea în funcţie a unor judecători şi procurori "la propunerea ministrului justiţiei, trimiţând
C.S.M. în decor"; a criticat dur Curtea Constituţională şi şi-a manifestat dezacordul cu unele
soluţii ale acesteia.

în analiza acestor cazuri, Curtea Constituţională are în vedere următoarele dispoziţii din Legea fundamentală, privind rolul, funcţiile şi atribuţiile Preşedintelui României în relaţiile lui cu autorităţile publice: art.63 alin.(3); art.65 alin.(2) lit.a); art.65 alin.(2) lit.h); art.66 alin.(2); art.77; art.85; ârt.87; art.89 alin.(1); art.90; art.91; art.92; art.94; art.103 alin.(1); art.104 alin.(1); art.107 alin.(3); art.109 alin.(2); art.125 alin.(1); art.133 alin.(6); art.134 alin.(1); art.146 lila) şi e); art.148 alin.(4);art.150alin.(1).

Din prevederile constituţionale menţionate rezultă că şeful statului are atribuţii importante în procesul de constituire a Parlamentului, a Guvernului şi a altor autorităţi publice, în procesul legislativ, în domeniul politicii externe, în domeniul apărării naţionale, în garantarea independenţei justiţiei.

Totodată, potrivit art.80 alin.(1) din Constituţie, Preşedintele României este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării, iar potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol, are rolul de a veghea la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice şi exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

Prerogativele constituţionale ca şi legitimitatea democratică pe care i-o conferă alegerea lui de către electoratul întregii ţări îi impun Preşedintelui României să aibă un rol activ, prezenţa lui în viaţa politică neputând fi rezumată la un exerciţiu simbolic şi protocolar.

Funcţiile de garanţie şi de veghe consacrate în art.80 alin.(1) din Constituţie implică prin definiţie observarea atentă a existenţei şi funcţionării statului, supravegherea vigilentă a modului

în care acţionează actorii vieţii publice - autorităţile publice, organizaţiile legitimate de Constituţie, societatea civilă - şi a respectării principiilor şi normelor stabilite prin Constituţie, apărarea valorilor consacrate în Legea fundamentală. Nici veghea şi nici funcţia de garanţie nu se realizează pasiv, prin contemplare, ci prin activitate vie, concretă.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că Preşedintele României poate, în virtutea prerogativelor şi a legitimităţii sale, să exprime opinii şi opţiuni politice, să formuleze observaţii şi critici cu privire la funcţionarea autorităţilor publice şi a exponenţilor acestora, să propună reforme sau măsuri pe care le apreciază dezirabile interesului naţional.

Opiniile, observaţiile, preferinţele sau cererile Preşedintelui nu au însă un caracter decizional şi nu produc efecte juridice, autorităţile publice rămânând exclusiv responsabile pentru însuşirea acestora ca şi pentru ignorarea lor. în orice caz, exercitarea de către Preşedinte a unui rol activ în viaţa politică şi socială a ţării nu poate fi caracterizată ca un comportament contrar Constituţiei.

în privinţa faptelor concrete menţionate mai sus, imputate Preşedintelui României, nu se poate reţine că acesta a încălcat dispoziţiile privind independenţa justiţiei prin observaţiile critice formulate la adresa magistraţilor, inclusiv la adresa judecătorilor Curţii Constituţionale, întrucât aceste observaţii, chiar îmbrăcând forma unor acuzaţii şi etichetări nedrepte sau vexatorii, nu au fost şi nu pot fi de natură să-i determine pe magistraţi să recurgă la abandonarea obligaţiei lor de a-şi îndeplini atribuţiile în strictă conformitate cu legea, în aceeaşi ordine de idei, Curtea constată că nici pronosticul formulat de domnul Traian Băsescu cu privire la persoana care avea să fie aleasă în funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi reţinut ca o încălcare a independenţei justiţiei, căci actul de decizie, adică alegerea, nu a aparţinut Preşedintelui României, ci membrilor Consiliului.

Este însă şi aici locul să se arate dezacordul Curţii Constituţionale cu formularea de acuzaţii, etichetări jignitoare şi insulte la adresa exponenţilor autorităţilor publice în legătură cu activitatea desfăşurată de ei. Toate acestea, chiar putând fi caracterizate ca opinii politice, nu sunt de natură să contribuie la consolidarea ordinii constituţionale, în măsura în care se poate reţine un asemenea comportament în sarcina domnului Traian Băsescu, acesta rămâne responsabil, din punct de vedere politic şi moral, în faţa electoratului şi a societăţii civile. Aşa cum Curtea Constituţională a mai statuat - în Decizia nr.435/2006 menţionată mai sus - "libertatea de exprimare şi de critică este indispensabilă democraţiei constituţionale, însă ea trebuie să fie respectuoasă, chiar şi atunci când este fermă".

Referitor la graţierea unor persoane condamnate, Curtea reţine că aceasta este un apanaj tradiţional al şefului statului, care nu are obligaţia să-şi motiveze măsura luată, astfel că orice explicaţie ar da, inclusiv aceea că nu a fost convins de justeţea pedepselor aplicate, nu-i poate fi reproşată.

în ce priveşte numirea de către Preşedintele României a unor magistraţi în funcţii de conducere, la propunerea ministrului justiţiei, Curtea constată că măsura este conformă cu prevederile art.54 alin.(1) din Legea nr.303/2004, raportat la art.134 alin.(1) din Constituţia României.

3.10. La pct.1 şi 2 din cap.IV se impută domnului Traian Băsescu acte de încălcare a
secretului convorbirilor telefonice, luându-se în considerare o declaraţie a acestuia la o şedinţă de
Guvern, când a afirmat că "avem semnale de la serviciile de informaţii cu privire la discuţii care
nu erau în regulă între miniştri şi chiar cu unul care este arestat la ora actuală" şi un interviu
publicat într-un ziar central, în care a arătat că a cerut serviciilor de resort să culeagă informaţii
despre persoanele care urmează să fie numite în funcţii de răspundere, pentru a se evita
"aşezarea în structuri executive importante a unor oameni controlaţi de grupuri de interese".

Curtea Constituţională constată că nici din motivarea propunerii de suspendare şi nici din declaraţiile date la comisia de anchetă (filele 165 - 254) de fostul şi de actualul şef al Serviciului Român de Informaţii, Radu Timofte şi, respectiv, George Maior, precum şi de generalul Dumitru Zamfir, nu rezultă că serviciile de informaţii ar fi efectuat interceptări ale convorbirilor telefonice în afara cadrului legal.

3.11. La pct.3 din cap.IV se impută domnului Traian Băsescu faptul că în calitate de
Preşedinte al României nu a prezentat în Parlament strategia naţională de apărare a ţării, aşa
cum era obligat prin prevederile Legii nr.473/2004.

Curtea Constituţională nu poate reţine cu privire la faptul imputat că reprezintă o încălcare a Constituţiei, în condiţiile în care realizarea sarcinii, implicând participarea mai multor autorităţi publice, s-a aflat în atenţia Preşedintelui şi a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării încă din luna februarie 2005, iar potrivit comunicatului de presă din 17 aprilie 2006, Consiliul a dezbătut documentul întitulat "Strategia de securitate naţională".

Cu Adresa nr.DSN1/390 din 29 martie 2007, Preşedintele României a trimis preşedintelui Senatului documentul întitulat Strategia naţională de apărare a ţării, analizat şi avizat de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării.

3.12. La pct.4 din cap.IV se reproşează Preşedintelui României faptul de a nu fi dat cursul
prevăzut de lege unei petiţii transmise de către primul-ministru, care îi solicita să intervină la
Parchet într-un dosar de urmărire penală şi că a preferat să facă public acest demers pentru a-l
şantaja pe şeful Guvernului.

Neexistând o plângere din partea petiţionarului cu privire la acest caz şi reţinând că acesta putea să uzeze el însuşi de căile legale pentru rezolvarea problemei - inclusiv pentru obţinerea unui răspuns de la Preşedintele României, la care a ajuns petiţia transmisă de primul-ministru -Curtea nu poate reţine în sarcina domnului Traian Băsescu încălcarea dreptului constituţional de petiţionare, reclamată în propunerea de suspendare.

3.13. în cap.V al motivării propunerii de suspendare se impută domnului Traian Băsescu
unele declaraţii de politică externă contrare politicii promovate de Guvern şi atribuţiilor
constituţionale ale Preşedintelui României, şi anume: a făcut declaraţii prin care, discriminând
între aliaţii şi partenerii României, a lansat ideea "Axei Washington - Londra - Bucureşti"; în luna
septembrie 2005, la sesiunea Adunării Generale a ONU, a declarat că Federaţia Rusă tratează
Marea Neagră ca pe un "lac rusesc"; la 28 iulie 2005, la Washington, a declarat că se poate
"conta pe sprijinul României în restabilirea păcii în Liban şi pentru a garanta securitatea
Israelului"; în mai multe intervenţii publice s-a angajat în numele României să participe alături de
Rusia şi Ucraina la soluţionarea conflictului din Transnistria; în luna martie 2005 a afirmat că
"suntem trupe de ocupaţie alături de aliaţii noştri din Irak".

Curtea Constituţională observă că din motivarea propunerii de suspendare nu rezultă dacă declaraţiile amintite au avut consecinţe juridice dăunătoare în relaţiile internaţionale ale României. Curtea reţine şi în acest caz că nu este vorba de acte de decizie ale Preşedintelui, ci de opinii politice fără efecte în relaţiile internaţionale ale României, care se întemeiază pe convenţii, tratate şi alte categorii de înţelegeri, întru totul respectate de ţara noastră. Propunerea de suspendare nu relevă încălcări în ceea ce priveşte îndeplinirea atribuţiilor rezervate Preşedintelui României în domeniul politicii externe şi nici fapte prin care a împiedicat realizarea de către Guvern a politicii externe a ţării.

3.14. în ultimul capitol al motivării propunerii de suspendare a domnului Traian Băsescu i se
reproşează că nu şi-a exercitat funcţia de mediere a conflictelor apărute în cadrul Guvernului,
între Guvern şi Consiliul Superior al Magistraturii, în acţiunea de organizare a "aşa-numitului
referendum pentru autonomia Ţinutului Secuiesc" şi în divergenţele dintre presă şi clasa politică.

Aşa cum s-a arătat, potrivit art.80 alin.(2) din Constituţie, Preşedintele României exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.

în motivarea propunerii de suspendare se afirmă producerea unor conflicte, fără să se precizeze în ce constau aceste conflicte, în ce împrejurări s-au produs, care au fost consecinţele lor juridice, politice, sociale sau de altă natură, cum s-au rezolvat şi de ce era necesară medierea Preşedintelui, în aceste condiţii, Curtea Constituţională nu poate aprecia dacă este vorba despre conflicte din categoria celor prevăzute de textul constituţional, în orice caz, cu excepţia conflictului invocat, între Guvern şi Consiliul Superior al Magistraturii, niciunul dintre celelalte conflicte menţionate în motivarea propunerii de suspendare nu se încadrează în categoria amintită, în ce priveşte conflictul între Guvern şi Consiliul Superior al Magistraturii, acesta a fost tranşat de Curtea Constituţională prin Decizia nr.435/2006, în condiţiile prevăzute de art.146 Iile) din Constituţie.

Pentru aceste considerente, cu majoritate de voturi,

în temeiul art.146 lit.h) şi al art.95 alin.(1) din Constituţie, precum şi al art.42 şi art.43 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ

dă următorul AVIZ CONSULTATIV:

Propunerea de suspendare din funcţie a domnului Traian Băsescu, Preşedintele României, iniţiată de 182 deputaţi şi senatori, prezentată în şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi a Senatului la data de 28 februarie 2007 şi înaintată Curţii Constituţionale la 21 martie 2007, se referă la acte şi fapte de încălcare a Constituţiei, săvârşite în exerciţiul mandatului, care, însă, prin conţinutul şi consecinţele lor, nu pot fi calificate drept grave, de natură să determine suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, în sensul prevederilor art.95 alin.(1) din Constituţie.

Rămâne ca Parlamentul să decidă, pe baza datelor şi a informaţiilor care îi vor fi prezentate cu ocazia dezbaterilor, asupra existenţei şi gravităţii faptelor pentru care s-a propus suspendarea din funcţie a Preşedintelui României, în concordanţă cu dispoziţiile art.95 din Constituţie.

Avizul consultativ se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Preşedintelui României şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea l.

Deliberarea a avut loc la data de 5 aprilie 2007, cu participarea preşedintelui Curţii Constituţionale, loan Vida, şi a judecătorilor Nicolae Cochinescu, Acsinte Gaspar, Kozsokâr Gâbor, Petre Ninosu, Ion Predescu, Şerban Viorel Stănoiu şi Tudorel Toader.