Situatiunea - Caragiale

A fost o zi îngrozitor de fierbinte. Tocmai pe la unu după miezul nopţii, parcă s-a mai potolit puţin cuptorul, parcă începe să mai poată respira omul… Să respirăm. Stau în faţa unui local de noapte, o mică berărie, şi fiindcă am poftă de vorbă, aştept, nu cumva o pica vreun alt bucureştean iubitor ca mine de aer curat, să respirăm împreună : daca o durere împărtăşită e pe jumătate uşurată, desigur o bucurie în doi e îndoită. Aşteptînd, miros cum din apropiere adie dulce un zefir, pe cînd un municipal îşi face cu măturoiul lui enorm datoria, stricînd odihna prafului şi făcînd să se-mbrobodească în ceaţă din ce în ce mai deasă luminile felinarelor. Prin ceaţa aceea, mi se arată legănîndu-se o umbră… se apropie… Să fie un amic ?… Da, e un amic ; n-am aşteptat degeaba — e amicul meu Nae ; şi lui i pare bine că m-a-ntîlnit.
— Teribilă căldură a fost astăzi ! zice Nae, ştergîndu-se de sudoare.
— Teribilă ! răspunz eu.
— Dar acuma tot poţi pentru ca să zici că respiri.
— Se-nţelege… De unde vii ?
— Am fost pe la berării cu nişte prietini.
— Ce mai nou ?
— Prost, monşer… Este o criză, mă-nţelegi, care poţi pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă… S-a isprăvit… E ceva care poţi pentru ca…
— Lasă, Nae, că se mai şi exagerează…
— Ce se exagerează, nene ? Este o criză, care, ascultă-mă pe mine, că dv. nu ştiţi, care, mă-nţelegi, statul cum a devenit acuma, eu după cum văz ce se petrece, că nu sunt prost, înţeleg şi eu atîta lucru, fiindcă nu mai merge cu sistema asta, care, cînd te gîndeşti, te-apucă groaza, monşer, groaza !…
Nae, foarte afectat, bea paharul lui de bere pînă-n fund, apoi, după ce oftează adînc :
— Eu pot pentru că să-ţi spui pe parola mea de onoare că-mi pare foarte rău ! dar ştii ?… foarte rău !! foarte rău !!! pentru ca să ajungem să vedem ţara mea, care era peste putinţă ca să prevază cineva o situaţiune foarte tristă, fiindcă le-am spus şi dumnealor…
— Cari dumnealor ?
— Dumnealor cu cari am fost ; zic : pot pentru ca să spui că nu se poate ceva mai trist, ca să vie un moment orişicît ai zice, cînd vezi că bate falimentul la uşe şi nu mai e nici un patriotism…
Nae face o figură foarte mîhnită ; e aşa de obidit, încît ai crede că vrea să plîngă.
— Bine, Nae — zic eu — nu trebuie să fie omul aşa de pesimist. Lucrurile or să se-ndrepte… este o recoltă admirabilă.
Nae, schimbînd figura şi zîmbind cu compătimire de ignoranţa mea :
— Ce recoltă, nene, ce recoltă ? Dumneata n-ai văzut rapiţa ?
— N-am văzut-o, că n-am fost pe-afară.
— Apoi vezi !… Rapiţa, moft !
— Ei ! moft.
— Fireşte că moft, că nu poate pentru ca să dea nici patruzeci de milioane, şi dumnealor, mă-nţelegi, lucru mare ! parc-a apucat pe Dumnezeu de-un picior cu rapiţa, care o să poată dumnealor pentru ca să ia două chile la pogon… Ai văzut acuma ? unde sunt o sută cinzeci de milioane, care se lăuda ?
— Bine, da numai rapiţa e ?… da grîul ?… da porumbul ?… da alelalte ?
Nae, iritat, maimuţindu-mi tonul :
— Da cuponul de iulie ? Da cuponul de septemvrie ? da cuponul de noiemvrie ? da alelalte ?
— O să le plătim.
Nae, încărcînd tonul :
— O să le plătiţi ! Cu ce o să le plătiţi ? Nu te mai lipeşti de Disconto…
— Ce-i aia ?
— Aia-i aia, care ştii dumneata de cîte ori am spus eu, că o să se-nfunde odată cu cheltuielile nebuneşti, care pot pentru ca să zic că nici o ţară nu s-a mai întîmplat, pentru ca să vie şi să zică la un moment : nu mai am drept ca să mă împrumut fără voia dumitale ! care atunci însemnează că nu mai eşti independentă nici la tine acasă după ce ţi-ai vărsat sîngele ca să ajungem pentru ca să aibă fortificaţii şi să poţi zice la un moment dat : pînă aci ! nu permit !
— În sfîrşit, guvernul o să…
Nae mă-ntrerupe :
— Las'că şi guvernul… Dumnezeu îl ştie şi pe el, care toate gazetele urlă în fiecare zi despre criză ministerială, pentru că nu se-mpacă, şi numa intrigi şi la conservatori şi la liberali, în loc să facă un guvern de coaliţie, cu toţi bărbaţii de stat, care să le zică regele, mă-nţelegi, serios : vă ordon pentru ca să limpeziţi situaţiunea, fincă aşa nu poate pentru ca să meargă, ca dumneata să tragi încolo şi dumnealui încoace, fiincă, niciodată nu s-a-ntîmplat în alte ţări, nici pe vremea fanarioţilor, putem pentru ca să zicem, nici înainte de independenţă, în detrimentul prestigiului, care trebuie toţi să lupte, dacă e vorba să aibă pretenţii de oameni politici… Dumneata nu vezi, cu chestia economiilor…
— Ba văz !
— Apoi, dacă vezi, ce mai umbli cu mofturi ?
— Ba nu umblu de loc cu mofturi ; e o chestie destul de grea.
— Economii ? Hm ! Zice că face economii… mofturi ! şi cu bugetul încărcat cu treizeci şi şase de milioane, care mă prinz cu dumneata pe ce pofteşti că nu poate pentru ca să fie o realitate…
— Daca e vorba de economii — zic eu — pentru ce nu desfiinţăm armata, care ?…
— Ce vorbeşti, domnule ? se poate să spui astfel de absurdităţi ?… tocmai acum să desfiinţăm armata ?
— De ce nu ?
— Dumneata nu vezi cum se încurcă lucrurile în politică, care nu poţi pentru ca să ştii de azi pe mîine cum poate pentru ca să devie o complicaţiune… Dumneata nu vezi ce se petrece în China cu boxerii, şi toată Europa nu poate pentru ca să se-nţeleagă ; asta e o chestie mare, nu vorbi aşa, îmi pare rău !
S-a răcorit binişor… Ceaţa s-a lăsat încet-încet peste capetele noastre, aşezîndu-se iar la pămînt. E tîrziu… Fanaragiul companiei de gaz a început să închidă becurile. Se face ziuă. Plătim şi ne sculăm.
— Unde mergem ? întreabă Nae.
— Eu — zic — mă duc spre casă.
— Ai la o simigerie, trebuie să scoaţă covrigi calzi.
— E tîrziu, Nae…
— Eu nu mă duc d-acu acasă, zice Nae… Mai umblu prin oraş… pîn-o face.
— Cine să facă ?
— Nevastă-mea.
— Ce ?
— O apucase aseară durerile.
— !…
— Nu pot, monşer, pentru ca să stau cînd face… Mă plimb aşa de colo pînă colo ; mai beau o bere, un macmahon, un şvarţ, mai vorbesc cu un prietin, trece vremea ; şi cînd mă-ntorc… gata.
— Face greu ?
— Ştii, nici prea-prea, nici foarte-foarte.Ăl din urmă, Costică, a fost mai greu : i l-a scos cu fiarele
— !!…
— Acu a venit doctorul, da a zis că poate pentru ca să n-aibă trebuinţă de cleşte…
— !!…
În momentul cînd deschiz ochii cît pot mai mari, trece o birjă cu o damă. La lumina zorilor, Nae recunoaşte desigur pe acea damă, pentru că începe să strige, luîndu-se după trăsură :
— Madam Ionescu !…Coană moaşă ! Madam Ionescu !
Dama întoarce capul, recunoaşte şi ea pe Nae şi opreşte trăsura.
— A făcut ? întreabă Nae.
— Da, răspunde moaşa.e
— Uşor ? întreb eu.
— Foarte uşor.
— Uf ! adaog. Ce ?
— Băiat.
Şi trăsura moaşei porneşte.
— Bravo, Nae ! să-ţi trăiască !
— Mersi, asemenea… Ei, acu, nu mai am grijă… Ai la simigerie…
Şi mă ia la braţ.
— Ştii ce-ar trebui la noi ? zice Nae.
— Ce ?
— O tiranie ca în Rusia… Nu mai merge, mă-nţelegi, constituţia, care aceea ce vezi că se petrece, nu poţi pentru ca…
Zic :
— Nae ! scuză-mă : e aşa de tîrziu, care nu pot pentru ca să mai merg…
— Îmi pare rău…
— Mi-e aşa de somn, care trebuie negreşit pentru ca să mă culc. La revedere.
Adnotari si semne de carte
M-am suit într-o birjă şi l-am lăsat pe fericitul tată pentru ca să meargă singur la simigerie.
Universul, 1900, 28 iunie