miercuri, 31 octombrie 2007

Povestea cavalerului uninominal

A fost odata ca niciodata, ca de n-ar fi nu s-ar povesti, o prea frumoasa tara, plina cu preafrumosi si buni-buni oameni. Si toti acesti oameni traiau la sate sau orase in armonie, nu tu o cearta cat de mica, nu tu ura nu tu injuraturi din 5 in 5 minute, nimic de genul acesta. Un singura napasta statea pe capul lor, clasa politica a zmeilor.

Zmeii erau toti rai-rai si urati si scuipau flacari pe nas, erau lenesi, hoti, mincinosi, sadici, le placea sa ia cate un bun-bun om si sa ii rupa mana, piciorul, o ureche, sa-i bage in ochi cuie cu vata aprinsa si cate si mai cate. Si era vai si amar de buni-buni oameni cu rai-rai zmei. Si nu stiau ce sa le mai faca pentru ca desi zmeii nu aparusera din neant ci se transformasera din buni-buni oameni in rai-rai zmei, oricat incercau sa-i transforme la loc nu mai reuseau.

Vazand buni-buni oamenii ca nu puteau sa o mai scoata la capat cu rai-rai zmeii, s-au adunat ei si s-au pus pe sfatuit. Si fiecare, asteptandu-si randul sa vorbeasca, necontrazicandu-se unu cu altul si gandindu-se cu totii la binele comun au propus cate o varianta ca sa scape de zmei. Era o placere sa vezi asa o armonie in comparatie cu atmosfera din lacasul zmeilor unde era intotdeauna cearta si razbel.

Si iata ca dupa ce au discutat ei timp de 7 zile si 7 nopti au ajuns cu unanimitate de voturi la o solutie. Sa-l cheme de peste mari tari pe cavalerul uninominal. Acesta cum auzi chemarea si incaleca pe calul lui alb, isi lua vesmintele lui albe, sabia lui de nea si in galop porni catre tara unde era dorit.

Ce primire ii facura oamenii buni-buni, cu flori, cu bucate alese, cu muzica si voie buna, in poieni, in sate, pe campuri si-n orase. Si era o sarbatoare de care se va vorbi si la mesele copiilor copiilor lor.

Cavalerul alb si fara prihana uninominal le asculta pasul celor care l-au chemat si cu mare grabire se arunca asupra salasului zmeilor. Acestia vazandu-l venind mai intai tremurara, apoi tipara apoi de voie de nevoie se inarmara si ei care cum putura si iesira in pragul salasului pentru a se apara. Insa nimic din acestea nu le fu de folos, cavalerul uninominal taia din ei de parca ar fi fost un taran cu coasa in lanul sau manos de grau. Nu trecu nici cat sa se ridice de 5 stanjeni soarele pe ceriu ca si zmeii fura infranti si alungati.

Vazand asta oamenii buni-buni au inceput sa topaie, sa se imbratiseze, sa cante si sa danseze. Si butelcile de vin fura desfacute si bucatele fura aruncate pe mese mari imparatesti la care fiecare sedea si se bucura.

Si-n locul zmeilor rai-rai fura pusi in salasul lor oameni buni-buni care nu mai semanau deloc in apucaturi cu acestia. Erau blanzi, necertareti, numai cu gandul la cum pot sa faca bine semenilor lor si alte cate atatea numai frumoase.

Si au trait pana la adanci batraneti toti oamenii buni-buni fara sa mai munceasca, fara sa mai aiba nici o problema cat ea de mica si fericiti, fericiti, fericiti, fericiti.

Si eu v-am spus povestea asa si am incalecat pe o sa.

Niciun comentariu: